Pentru spălatul de bani aveţi apă caldă?

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Cuvintele par să nu mai fie de ajuns ca să exprime frustrarea celor care îşi plătesc conştiincioşi datoriile şi sunt nevoiţi, de ieri, să se spele cu apa încălzită la aragaz. La lighean, ca-n Evul Mediu.

Bun, cine e vinovat? Prima instituţie care îmi vine în minte este, evident, Apaterm. Şi nu atât instituţia în sine, cât oamenii plătiţi regeşte ani buni de noi, contribuabilii, care pur şi simplu au furat ca-n codru din banul public. Culmea e că, de data asta, nu Apaterm pare a fi omul negru. De bine, de rău, Apaterm a făcut în ultimele şase luni (lucru demonstrabil cu acte) plăţi către Electrocentrale mai mari decât valoarea serviciilor furnizate în aceeaşi perioadă. Adică a plătit facturile curente şi a mai dat şi ceva din urmă, aşa cum prevedea planul de reorganizare. Din punctul meu de vedere, asta se cheamă dovadă de bună-credinţă. E un semn că, pe termen lung, lucrurile s-ar putea îmbunătăţi. Oricum ar fi, să sistezi livrarea de agent termic taman într-o perioadă în care se fac plăţi mai mari şi mai multe nu dă bine. Din acest punct de vedere, omul negru pare a fi Electrocentrale.

Şi, totuşi, care ar putea fi raţiunea pentru care cineva încearcă să rupă de tot o relaţie bolnavă exact atunci când ea dă semne de însănătoşire? Pentru un posibil răspuns trebuie să privim puţin în spatele cortinei. Primarul Marius Stan a făcut în ultima vreme presiuni mari pe la Bucureşti pentru preluarea Electrocentrale. Ideea lui Stan, de a face bani din vânzarea de electricitate şi de a produce apă caldă pentru oraş în subsidiar (la costuri mult mai mici), nu e rea. De fapt, nici nu inventează roata Stan, pentru că acelaşi lucru s-a întâmplat la Bacău, unde oameni cu centrale termice încep să se întoarcă în sistemul public de termoficare pentru că e mai ieftin.

Problema e că această soluţie îi deranjează pe băieţii deştepţi din energie. În jurul Electrocentrale roiesc o sumedenie de muşte, care au strâns averi în ultimii ani prin contracte gheboase. Vorba unui amic: "Cine livrează agrafe la Electrocentrale se omeneşte". Dar să livrezi păcură? Eeee? Cum e să închiriezi nişte trenuri, să aduci păcură şi să îţi iei comision la un transport cât toată datoria Galaţiului la întreţinere?

Nu ştiu dacă Stan vrea neapărat Electrocentrale doar ca să facă energie termică mai ieftină pentru oraş. E posibil să îşi dorească o schimbare de gardă a băieţilor deştepţi: băieţii lui, în loc de băieţii lor. Pentru că nimeni nu e atât de naiv încât să creadă că un politician ar vrea să facă un lucru bun pentru comunitate doar pentru capital electoral. Da, e bun şi ăsta, da' banu' gros nu e bun şi el?

În fine, mi-e şi jenă de toată situaţia asta. Rezolvaţi, naibii, ce aveţi de rezolvat, împărţiţi-vă comisioanele, luaţi şpăgile pe rând, înţelegeţi-vă între voi şi daţi oraşului apă caldă! S-ar putea să aveţi şi voi nevoie, să mai spălaţi un ban, ceva.

Citit 1308 ori Ultima modificare Joi, 01 August 2013 18:24

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.