Bine-ar fi să stea pe tuşă!

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Acum, că a trecut anul cu fatidicul număr „13”, tragem speranţe că „14” va fi, după atâţia ani de criză, în sfârşit, un număr ceva mai norocos pentru economia gălăţeană. La urma-urmei, ce mai reprezintă „criza”? A, povestea aceea din 2008? Ca după un tsunami care a lăsat în urmă distrugeri, dar de care, poate, astăzi puţini îşi mai aduc aminte, şi criza economică a pus la pământ mii de firme, zeci de mii de oameni au rămas fără locuri de muncă, iar nesiguranţa zilei de mâine părea a fi atotputernică. Ca în faţa marilor dezastre, autorităţile s-au dovedit mai degrabă incapabile să facă faţă situaţiei. Nu au reuşit să stăvilească „valurile” de pe piaţa financiară care au înghiţit în cele din urmă şi firme, şi salarii, pensii, buget.

Cum viaţa merge înainte, chiar şi după cele mai mari dezastre, fie ele din cauze naturale, politice sau economice, după ce nu mai este nimic, după ce s-a ajuns la fundul sacului sau la nivelul cel mai de jos, dacă a mai rămas o fărâmă de zvâc în cineva, nu o poate lua decât în sus. Cam aşa a fost şi cu firmele gălăţene. Aşa-zisele măsuri anticriză au fost mai degrabă precum... sarea pe rană, nu numai că nu au reuşit să ajute mediul de afaceri, dar i-a mai şi pus ceva în cârcă prin noi taxe şi impozite mai mult sau mai puţin mascate. Pentru că, nu-i aşa, în viziunea unora, mediul privat este numai bun de jumulit pentru a umple găurile la bugetul de stat din care se îndestulează buzunarele dregătoriilor de partid.

Din fericire, în ciuda numărului mare de „victime colaterale” ale crizei economice şi a controversatelor politici publice, a început să se ridice şi la Galaţi o nouă generaţie de manageri pentru care mediul fiscal impredictibil, lipsa de mari proiecte de dezvoltare sau obtuzitatea autorităţilor publice nu mai reprezintă situaţii excepţionale, ci mediul natural în care trebuie să se dezvolte, atât cât se pot dezvolta… Desigur, nici acum nu ar fi târziu să se întâmple o serie de „minuni” în materie de gestionare a treburilor publice, precum reducerea presiunii instituţiilor de control asupra companiilor, fără însă a neglija combaterea marii evaziuni fiscale sau a muncii la negru, o legislaţie încurajatoare pentru investiţii, în special pentru capitalul autohton, instrumente de sprijin financiar pentru mediul de afaceri, proiecte coerente de investiţii şi licitaţii transparente. Noii manageri pleacă însă acum de la premiza că nu vor avea parte de nici una din toate acestea, ştiu că trebuie să se descurce singuri, ba îşi mai iau o marjă de siguranţă şi pentru alte surprize.

Ne paşte însă acum un alt pericol. Acum, că „războiul” cu criza s-a mai domolit, au şi început să apără politicieni salivând după ceva „poale-n brâu” electorale, gata să-şi aducă post-factum aportul în „reformarea” economiei. Numai că, experienţa ne-a învăţat că, în majoritatea chestiunilor în care politicienii şi-au băgat coada până acum, lucrurile au sfârşit prost. Prin urmare, poate măcar de acum înainte, aleşii, fie ei consilieri, parlamentari sau miniştri, vor fi cu mai multă băgare de seamă. Dacă nu sunt în stare să ajute mediul de afaceri, măcar să nu-şi pună poalele-n cap şi să strice ce a început să se (re)construiască. S-a văzut deja: criza e o chestiune prea serioasă pentru a o lăsa doar pe mâna politicienilor!

Citit 912 ori Ultima modificare Marți, 21 Ianuarie 2014 17:50

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.