Fantezii exotice

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În sfârşit s-a făcut ceva vizibil la Galaţi. Avem palmieri. Serios acum, ce nevoie aveam noi de palmieri pe Brăilei? Ezit între ironie şi cuvinte dure. Nici nu ştiu cum se poate comenta o astfel de ştire. Iniţial am crezut că e o glumă. Nu e!

E pe bune, avem palmieri pe Brăilei! Probabil au fost ceruţi de nişte persoane care nu reuşesc să se readapteze la cenuşiul Galaţiului atunci când se întorc din concediile lor luxoase de prin Caraibe.

Nu înţeleg, ne pregătim să întâmpinăm cum se cuvine încălzirea globală? Avem unul dintre cele mai poluate oraşe din ţară, temperaturile vor creşte mai rapid la noi decât în alte părţi, bun-venit exotism de paradă!

Am terminat cu toate problemele locale, am scăpat de câinii comunitari, străzile sunt curate, spălate zilnic cu şampon, aerul e perfect respirabil, parcurile arată ca scoase din ţiplă, nu e zare de gunoi pe străzi, doar palmierii ne mai lipseau. Adevărul e că se asortează perfect cu ornitorincii din Primărie. E clar, trăim în junglă, acum avem confirmarea fizică.

N-am nimic cu palmierii, sunt copaci frumoşi, dar ce caută pe Brăilei? E ca şi cum în debaraua ta ar locui un elefant. „Mişto apartament, Gicule, dar vezi că iese o trompă dintre borcanele cu zarzavat!”.

Chiar nu se putea face pe acel spaţiu verde un aranjament frumos cu plante specifice climei locale? Mă întreb cine va păzi aceste ghivece noaptea şi, evident, când se va fura primul palmier. Sau ce beţivan le va face primul „botez” la rădăcină, urându-le astfel bun-venit în clima noastră temperat-demenţială.

Fiecare palmier de pe Brăilei ne-a costat 2.000 de lei, în total s-au cheltuit 16.000 de lei. Nu e un capăt de ţară, dacă ne gândim că autorităţile noastre aruncă cu mai mulţi bani pe tot felul de alte prostii despre care nu vom afla în veci. Cu siguranţă însă se puteau găsi lucruri utile în care se puteau băga aceşti bani. Dar cui să-i pese?

Nu vă opriţi aici, domnilor! Continuaţi cu o duzină de arbori de cauciuc prin Micro 19, câţiva portocali în Bădălan, doi-trei baobabi în Mazepa şi măcar un arbore de pâine la Două Babe.

Curând, vrăbiuţele şi guguştiucii ne vor părăsi pentru a lăsa loc păsărilor exotice, pescarii de pe Faleză nu vor mai prinde caras, ci doradă şi îl naturalizăm pe Tarzan să joace fundaş central la Oţelul. Plus că ne înfrăţim cu Citungwiza, din Zimbabwe.

Cum v-ar plăcea ca ţaţa Maria, care are o pensiune agroturistică în Bucovina, să vă servească la cină cu un tradiţional păhărel de roşu de Bordeaux, lângă un savuros platou de burritos, făcut după o reţetă din străbuni?

Luaţi, domnilor, palmierii de pe Brăilei şi duceţi-i la Grădina Botanică, dacă mai aveţi loc de macaralele de pe-acolo. Altfel vă promit că renunţ la pisică şi-mi iau un pui de tigru alsacian, pe care îl dresez să vă fugărească prin oraş. Refugiaţi-vă în palmier până vin să îi pun lesa şi botniţa!

Citit 1820 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.