În general o ducem bine în Săptămâna Mare. Ne facem bagajele să plecăm în mini-vacanţa de Paşti – unii. Rupem magazinele, ne burduşim frigiderele, feluri multe de mâncare – alţii. Ne uităm la ştiri, citim ziare.
Ne apasă că, uite, Combinatul e cu un picior în groapă. Iar mii de oameni sunt cu pulsul ridicat, cu inima amară: unde se vor duce?
Asistam la arestarea – rând pe rând – a întregii Românii. Ţi-e teamă să mai vorbeşti la telefon, să faci bancuri. Să mergi pe stradă în grupuri mai mari de trei persoane: dacă se interpretează a conspiraţie? Te gândeşti înainte să faci un cadou: poate fi şpagă?
Galeriile vor striga de acum pe toate stadioanele: DNA! Forza DNA. E un banc. Şi a mai apărut unul: Ştiţi ce le-a zis Becali tuturor conducătorilor de fotbal la ultima întâlnire? „De Paşti ne adunăm cu toţii la mine!”.
Ne place scandalul. Nu ne place că începe să semene iarăşi totul a scenă dintr-un film cu securişti. La Chişinău, drepturile omului nu mai au nici o valoare. Tinerii basarabeni sunt maltrataţi în beciurile poliţiei lor. Nu avem nici o putere. Le avem pe ale noastre şi asistăm ca nişte spectatori neputincioşi.
Mai e un pic, iar Galaţiul nu va mai fi oraş de siderurgişti. Combinatul răsuflă greu, nu ştim cine stă cu lumânarea la căpătâiul lui. La căpătâiul siderurgiştilor nu stă nimeni.
Facem miting, dăm declaraţii, aducem argumente, punem întrebări. Nu primim răspunsuri. Facem ce putem, dar nu putem mai nimic.
Sărbătorile de Paşti nu vin cu veşti bune. Ce ne mai aduce ziua de mâine? Cine mai petrece Paştele în arest? DNA a devenit brusc microbist: îi place fotbalul la nebunie.
Nici oamenii de afaceri nu se simt mai bine. Au primit cu stupoare veştile despre impozitul forfetar, despre anularea unor facilităţi. Unii se pregătesc să închidă firmele - alţi şomeri, alţi oameni pe drumuri. În loc să-i încurajeze pe micii patroni, Guvernul le toarnă gaz şi îşi aprinde trabucul. Ce mai urmează? Un fel de naţionalizare?
Trăim într-un stat care nu îţi dă nici un drept. Care nu construieşte nimic. Un stat care, dimpotrivă, dărâmă, aruncă praf în ochii naţiunii. Naţiunea e telespectatoare şi priveşte intrigată (dar, totuşi, cuminte) spectacolul cotidian care cuprinde toate ingredientele unui show de succes: violenţă, puşcărie, oameni care până mai ieri erau liberi să fie cineva, manifestaţii de revoltă, dar mai ales de tristeţe.
Noroc că suntem optimişti. Ca tot românul când are cuţitul la os zicem că, da, e rău, da, suntem vai de capul nostru, da, ajungem din lac în puţ, dar, nu-i aşa, să ne bucurăm de ziua de azi, că mâine – ştim atât de bine asta – poate fi şi mai rău!
