Iniţial, n-am vrut să scriu despre participarea românilor la Jocurile Olimpice de iarnă de la Soci, din Rusia. N-am vrut să scriu că i-au trimis, săracii, în nişte costume negre, ca de ciocli, în condiţiile în care culorile drapelului naţional sunt vii, frumoase, numai bune pentru realizarea unui echipament de prezentare.
Pe urmă, când Raluca Strămăturaru a ieşit pe locul 30, penultimul, la sanie feminin, iar comentatorul probei - atenţie, nu românul de pe TVR, ci englezul de la un post străin - a comentat că, pe lângă greşelile sportivei, un motiv al evoluţiei modeste a româncei este şi calitatea saniei, inferioară, iarăşi n-am zis nimic, deşi m-am revoltat, în sinea mea.
Dar ieri, când am auzit că Radu Nicolae Şovăială şi copilotul Alexandru Teodorescu n-au fost lăsaţi de organizatori să participe la cursă, fiindcă nu se respectau condiţiile de siguranţă, am luat foc. Ceea ce s-a întâmplat pare o glumă proastă, dar e un adevăr crud: sportivii s-au răsturnat în timpul unei curse de antrenament, iar sania cu care concurau a fost avariată. Şi nu a existat nicio sanie de rezervă. Informaţiile asupra acestui aspect sunt contradictorii: Pro Tv spune că oamenii au împrumutat una de la ruşi, dar nu s-au putut acomoda cu ea, comunicatul oficial iniţial al Comitetului Olimpic Român spune că s-au prezentat cu sania de rezervă, dar nu au fost acceptaţi, un accident mortal din 2010 schimbând drastic condiţiile de securitate impuse de organizatori.
Un alt comunicat, transmis mai târziu de federaţia română de specialitate, spune că sportivii au făcut o eroare de pilotaj care li s-a părut foarte periculoasă organizatorilor şi că sania de rezervă aparţinea lotului, nu ruşilor, iar sportivii o mai folosiseră. Multe bâlbe, lansate în eter târziu, după ce vuia deja toată media, pentru a ascunde sau a înfrumuseţa o realitate ruşinoasă. Nu avem cu ce, oameni buni! Sportivii noştri se antrenează în alte ţări, că noi n-avem piste, sportivii noştri reuşesc să facă, în cel mai bun caz, 100 de coborâri într-un sezon întreg, iar sportivii care se respectă, cum sunt cei din ţara gazdă a Jocurilor, au 100 de coborâri încă dinainte să înceapă sezonul! Şi n-o zic eu, a zis-o, pe 29 ianuarie, într-un interviu acordat Mediafax, Dorin Velicu, sportivul calificat pentru proba de skeleton.
Măi, oameni, să ne lămurim despre ce vorbim aici: în viaţa competiţională a unui practicant de sport de performanţă, există poate două ocazii, trei, dacă are mult noroc, să participe la Jocurile Olimpicie. Cum să trimiţi, frate, un echipaj cu doar una, hai, să admitem că ar fi avut şi rezerva, două sănii? E drept, săniile nu sunt ieftine, costă de la 1.000 de dolari în sus bucata, dar, dacă tu, ca federaţie, ca minister de resort, n-ai avut bani să cumperi vreo câteva, nu mai bine te duci şi te culci? Nu mai bine îţi dai demisia şi laşi locul altcuiva?
Şi, ca să nu spună cineva că vorbim de lucruri sfinte, să ne reamintim de "Patina de Cristal", organizată relativ recent la Galaţi. Acolo, fiindcă nu s-a adus numărul minim de arbitri internaţionali necesar, probabil din lipsă de bani pentru a-i plăti, competiţia nu a fost omologată de federaţia internaţională. S-au zbuciumat, adicătelea, degeaba toţi sportivii. Fiindcă suntem rupţi în fund şi nici măcar n-o recunoaştem! Şi cu monumente de incompetenţă în posturi de manageri!
