Sunt nenumărate situaţiile în care politicienii ne spun nouă, jurnaliştilor, cum să ne facem treaba. Ne critică, uneori chiar deşănţat, ne vorbesc urât, pe la spate sau, mai rar, chiar drept în ochi. Îşi imaginează că ştiu mai bine decât noi cum se scrie, care sunt subiectele de interes pentru public, evident, unele care să nu se atingă de interesele lor.
Desigur, depinde în mare măsură de coloana vertebrală a fiecărui jurnalist dacă acceptă această presiune, cum îi tratează la rându-i pe politicieni, cum răspunde atacului constant la adresa capacităţii sale de sinteză, a modului în care îşi face meseria, să-i spunem aşa, deşi, personal, cred în continuare că jurnalismul presupune o vocaţie, un imbold interior de a lupta pentru anumite valori, pentru adevăr şi dreptate socială. Dincolo de aceste aspecte însă, profesionalismul este o calitate dobândită, standardele pe care ţi le impui contează mult, la fel cum e important să-ţi faci bine treaba nu fiindcă ţi-o cer şefii, nu pentru că ţi-e teamă să nu fii dat în judecată, ci din respect pentru propria persoană şi pentru cititori.
O dovadă că-mi respect cititorii o reprezintă, pentru mine, scrisorile şi telefoanele pe care le primesc de la gălăţeni. În unele îmi sesizează nereguli, în altele îmi mulţumesc pentru promptitudinea cu care am reflectat o situaţie deranjantă, în unele mă critică, în altele mă felicită. În cele mai multe însă, îşi exprimă nemulţumirea profundă pentru felul în care aleşii, începând de la consilierii locali, până la preşedinte, îşi fac treaba. Şi aici intervine o legitimitate pe care nimeni nu o poate contesta: când eu şi colegii mei de breaslă criticăm un politician, vocea nu e neapărat a noastră, ci a celor cărora le reprezentăm interesele. Noi avem dreptul, doamnelor şi domnilor, să vă spunem cum să vă faceţi treaba, nu pentru că noi am şti s-o facem mai bine, nu e treaba noastră, ci pentru că suntem vocea celor care v-au ales. Şi ei văd că lucrurile nu merg. Văd, o simt pe pielea lor, sunt nemulţumiţi, iar asta se va traduce într-un vot negativ, data viitoare.
Săptămâna aceasta am primit la redacţie o scrisoare din partea unui gălăţean a cărui nemulţumire a curs fluviu, pe trei pagini şi jumătate scrise mărunt. Fiindcă, evident, nu putem publica scrisoarea în ansamblul ei, mă fac purtătorul de cuvânt al acestui cetăţean al oraşului, a cărui opinie despre cum merg lucrurile în oraşul şi judeţul nostru este, sunt convinsă, reprezentativă pentru noi toţi. Domnul Neculai Ioniţă atrage atenţia că minciunile de campanie electorală ale politicienilor nu mai sunt înghiţite, că oamenii nu le mai cred, că le-a ajuns funia răbdării la par. Pe la ghişeele instituţiilor publice, în spitale, oriunde te-ai duce, se plânge cititorul nostru, dacă nu ai bani în buzunar, eşti tratat cu o totală lipsă de respect. Aşa-i că vă sună cunoscut? Iar lipsa de reacţie a aleşilor noştri, ba, mai mult, faptul că dumnealor încurajează neregulile, în loc să le sancţioneze, agravează situaţia. Domnul Ioniţă crede că s-ar impune formarea unor comisii de control ale consiliilor judeţean şi local, care să verifice, în teren, cum îşi fac treaba angajaţii din sistemul public. Subscriu. Dar pentru ca domnii aleşi să îi verifice pe domnii funcţionari, ar trebui ca întâi ei, aleşii, să-şi facă treaba. Şi să nu ne mai înveţe pe noi cum să ne-o facem.
