Vai de căldura noastră!

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Galaţiul, ca oraş şi ca judeţ, a ajuns în stadiul, deloc de invidiat, de experiment social pentru toţi cei care vor să ocupe o funcţie publică. Practic, aici este un fel de teren de încercare pentru testarea capacităţii populaţiei de a înghiţi mizerii. Din păcate, îmi bazez această afirmaţie pe fapte reale.

Să începem de la ce ne doare. De la căldură. Practic, în acest moment, Apatermul nu are conducere. Ce contează dacă datoriile societăţii sunt imense. Ce contează dacă populaţia are de suferit. Contează circuitul foilor în natură, circuit care, în cele din urmă, fie că ne place sau nu, se va reflecta în facturile pe care le vom plăti. Recuperări de datorii, debite, faliment? Frecţii. Nimeni ne este vinovat.

Avem, la Galaţi, una din cele mai mari rate ale şomajului din ţară, dar cu toate acestea plătim dublu faţă de bucureşteni când vine vorba de gigacalorie. Nu-i bai! Înghit fraierii.

Să continuăm această scurtă aducere aminte cu o groapă. Cea dintâi groapă a Galaţiului, Gropzilla, hăul care a adus acest oraş în prime-timeul buletinelor de ştiri de la toate televiziunile. Era 2010 când a apărut prima dată. De atunci, groapa noastră cea de toate zilele şi-a tot făcut de cap. Circulaţia de pe Faleza Superioară a fost strangulată şi, ca bonus, şi cea de Faleza Inferioară, după ce un pui al Gropzillei a scos capul la lumină. Ce contează dacă gălăţenii sunt afectaţi? Ce contează că s-au turnat, literalmente, basculante de bani în respectiva groapă. Tot aşa, nimeni nu este vinovat. Poate doar cei ce se vor trezi plutind, cu tot cu paturi, pe Dunăre, după ce blocurile li se vor fi prăbuşit, înghiţite de vreun alt pui al Gropzillei.

Să ne aţintim privirea şi către situaţia judeţului. M-am uitat puţin pe raportul făcut de preşedintele de judeţ privind activitatea pe ultimul an. Măreţe realizări. Nu înţeleg însă de ce nu se vede pe nicăieri absorbţia de fonduri europene. Ştiu sigur că raportul era cât se poate de complet. Ei bine, judeţul Galaţi nu a absorbit niciun fond de la Uniunea Europeană. Pe de altă parte, preşedintele de judeţ şi-a pus turban, pentru a anunţa că, la Kanal D, începe ultimul sezon din Suleyman Magnificul. Frumos! Să o trecem şi pe asta la realizări. Fonduri europene, drumuri pentru votanţi? Alte frecţii.

Avem totuşi o speranţă. Urmează să înceapă, la modul agresiv, campania pentru prezidenţiale. Atunci să vezi, în două luni, realizări câte n-au fost în patru ani. Poduri peste Dunăre, tuneluri pe sub fluviu, căldură pentru toată lumea, străzi şi şosele asfaltate, găleţi, băutură, mici, fericire cât cuprinde.

În asta constă de fapt experimentul social Galaţi. Politicienii vor vedea, negru pe alb, ştampilă pe buletin de vot, dacă românii pot înghiţi în continuare minciunile şi mizeriile care ne intoxică zi după zi. Dacă la Galaţi rezultatele vor fi în continuare satisfăcătoare, înseamnă că lucrurile merg. Înseamnă că miza poate fi ridicată. Înseamnă că, pe lângă căldură, va putea fi sistată şi furnizarea apei reci şi a electricităţii în oraş. Înseamnă că totul poate fi dărâmat în continuare, fără niciun pic de jenă şi fără niciun pic de responsabilitate. Experiment reuşit!

Citit 1273 ori Ultima modificare Luni, 08 Septembrie 2014 17:01

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.