Albert Einstein zicea despre oameni că sunt suma propriilor fapte şi că reuşita (în orice domeniu) nu se construieşte cu vorbe. „Încearcă să fii un om de valoare şi nu neapărat un om de succes”, îşi sfătuia savantul contemporanii, iar cugetarea poate fi lesne transpusă în societatea modernă. Căci prea mulţi oameni construiesc, în zilele noastre, faţade superbe din carton, în spatele cărora nu se află nimic. Doar palavre…
Aş lua ca reper mult forfecatul subiect al podului/tunelului peste/pe sub Dunăre. Din motive cam neclare, primarul Marius Stan şi-a setat anunţurile de intenţie pe ideea că la Galaţi se va face tunel. Să recunoaştem: omul este consecvent. Însă consecvenţa nu-i totdeauna o calitate. Este adevărat că atunci când vine vorba despre principiile morale, sociale şi economice fundamentale - asupra cărora există deja o opinie publică aşezată, unanimă - consecvenţa devine necesară. Însă lucrurile nu stau la fel atunci când discutăm despre decizii încărcate de subiectivism. Cum ar fi, bunăoară, dilema „pod sau tunel”.
Aşadar, Marius Stan spune, răspicat: „Tunel!”. Este admirabil că e tare pe picioare în a-şi apăra părerea. Dar ce ne facem cu realitatea că primarul e cam singur în tranşee în chestiunea asta, căci pe unde te duci, pe unde te-ntorci, lumea spune „Pod!”. Brăilenii, spre exemplu, au şi pus pe tapet un studiu de fezabilitate privind un pod peste Dunăre în zona trecerii bac din oraşul Chiralinei. Mai mult decât atât, Guvernul României a şi acordat fondurile necesare realizării studiului de fezabilitate, semn că ideea a prins aripi. În tot acest timp, primarul Galaţiului strigă: „Tunel!”. Ba chiar scoate din bugetul local zece milioane de euro pentru a plăti un studiu de oportunitate al unui proiect pe care nu-l susţine nimeni.
O vreme, s-a crezut că Stan are susţinerea tulcenilor în ambiţia lui de a trimite traversarea pe dedesubtul fluviului. Însă şi aici s-au lămurit lucrurile, căci autorităţile de la Tulcea au declarat deja că, de pe malul lor, tunelul se vede cam… pod, motiv pentru care s-au alipit la ideea Brăilei. Şi-atunci, te-ntrebi, de ce se încăpăţânează primarul Stan să cheltuiască o grămadă de bani pentru o utopie? Cu cele zece milioane de euro risipite pe inutilul studiu de fezabilitate se pot rezolva o mulţime de probleme din oraş. Cum ar fi surpările de la Faleză sau chestiunea câinilor fără stăpân. Se poate continua restructurarea urbană (căci, vai, e haos în locurile unde s-au demolat garajele!) sau se pot reface trotuarele dezastruoase. Se pot face piste pentru biciclişti sau se poate construi un sediu civilizat pentru Primărie şi pentru restul serviciilor publice. Şi câte şi mai câte!
Fără îndoială, pe toată lumea îngrijorează consecvenţa lui Marius Stan în a susţine proiecte în care căruţa este pusă în faţa boilor. Asta arată că, din păcate, primarul nu are o viziune prea clară asupra dezvoltării urbei, ci doar îşi exersează imaginaţia. Or, administrarea unei comunităţi nu este un exerciţiu de imaginaţie, ci unul de pragmatism. Iar reuşita, după cum spunea Einstein, înseamnă valoarea faptelor tale, şi nu mulţumirea efemeră că ţi-ai învins adversarii într-o cursă electorală oarecare.
P.S.: După închiderea ediției, când ziarul era deja în tipografie, am aflat că primarul Marius Stan a parasit PNL pentru UNPR. Nu am căderea să judec în vreun fel acest gest. Însă nu pot să nu mă mir de curajul cumva nebun al edilului șf. Nu de alta dar dacă ordonanța privind migrația politică pică la examenul Curții Constutuționale (o să explic într-un articol viitor ce risc există în acest sens), atunci viața lui Marius Stan devine, brusc, extrem de complicată.
