Victor Ponta chiar nu se poate opri din obişnuinţa de a trata orice pe lumea aceasta ca fiind propria lui moşie. În nerăbdarea lui de a avea totul la bunul său plac, nici măcar atunci când face un gest de căinţă nu are delicateţea să aştepte ca acesta să fie acceptat pur şi simplu de cei din jur. Nu! El trebuie să ne bage căinţa lui pe gât, să ne scoată ochii cu ea. Să devină curat ca lacrima şi nevinovat peste noapte, după ce a persistat în păcat atâta vreme şi nici nu dă semne că s-ar îndrepta într-adevăr decât de formă.
După ce a pierdut cam ruşinos alegerile la preşedinţie, Ponta a întrezărit în oglinda conştiinţei, întinsă dinainte-i de poporul alegător, că eticheta de plagiator i s-a lipit atât de bine că nu poate scăpa de ea nici cu cele mai abrazive mijloace. Cum alegerile parlamentare din 2016 nu-s prea departe, omul are nevoie de o reabilitare de urgenţă a imaginii şifonate şi crede că doar renunţând la titlul de doctor dobândit pe căi controversate va putea recâştiga simpatia votanţilor.
Şi iată cum procedează Ponta, năucit de febra de a se vedea cât mai repede alb ca neaua. Întâi îşi dă drumul pe derdeluşul Facebookului, pentru că de acolo a simţit el că vine pericolul şi de acolo speră să vină şi salvarea sa ca om politic. Apoi, trimite frumos rectorului Universităţii din Bucureşti o scrisoare prin care-l anunţă deosebit de politicos şi inocent că vrea să renunţe la titlul de doctor în drept. Cu un ton blând, de mieluşel, prim-ministrul îşi cere scuze că nu a făcut acest lucru încă de pe vremea când instituţia a demascat plagiatul şi motivează că a considerat că a fost "de bună credinţă" în argumentele sale. Chiar şi când urla împotriva celor care îl arătau cu degetul şi când a dizolvat ditai Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU), pentru că oamenii de acolo au avut curajul să spună răspicat că au găsit peste 80 de pagini copiate cap-coadă din alte lucrări. A mers atunci la cacealma şi a anunţat că demisionează dacă se va demonstra că a plagiat. După decizia CNATDCU, Ponta nu a demisionat, afirmând, în schimb, despre aceasta, că ar fi „o mizerie politică, o execuţie mafiotă". Motiv pentru care a bătut din picior şi întregul consiliu s-a primenit ca prin minune cu personaje care nu au mai spus nici "pis" la adresa lui.
Printre cei numiţi atunci în noul consiliu s-a aflat şi actualul ministru al Educaţiei, Sorin Câmpeanu. E un amănunt important, dacă ne gândim că e aceeaşi persoană care percutează ferm la supărarea lui Ponta şi propune acum, pe final de an, modificarea Legii Educaţiei, astfel încât să i se poată retrage lui Ponta titlul de doctor. Omul recunoaşte că nu există nimeni în toată România care să fi trimis o asemenea solicitare, cu excepţia lui Ponta. Şi iată, că de Sărbători, ministrul munceşte de zor, cot la cot cu Guvernul (care a aprobat şi el modificarea legii), pentru a rezolva problema unui singur om. Care întâmplător este şi prim-ministru. Şi care în virtutea acestui fapt demonstrează că intră cu bocancii peste tot ce vrea el, chiar şi peste legile pe care a jurat să le respecte. Iar aceasta nu este singura dată când se întâmplă aşa ceva.
Uimitor este şi sârgul de care au dat dovadă politicienii ca să nu intre în Noul An cu o asemenea datorie. Alte categorii de români, mulţi şi sărmani, pot să aştepte cu anii legea care să le facă dreptate. Nu şi premierul, care trebuie să fie şi primul servit.
