Suntem buni spectatori. Ne uităm, observăm, ne scărpinăm, ridicăm din umeri, trecem mai departe. Nu înregistrăm mare lucru, doar informaţii uşoare, nu ne încărcăm memoria.
Duminică. Alegeri europarlamentare. Hmmmm! Mai degrabă luni: liber pentru români de Rusalii. Grătar cu prietenii, mititei, bere. Ne-om duce şi la vot, dacă om avea chef. Nu, nu prea ne pasă.
Vânzatoare nesimţită, lucrătoare de la Primăie care ţipă la noi. Medic care urlă la noi că am venit la spital noaptea. Acu’ ne-am găsit să ne îmbolnăvim? Nu ripostăm.
Birocraţie, nervi, drumuri în neştire pentru o chestiune care părea simplă. În final, şpaga.
Europarlamentari. Candidaţi care ne cerşesc voturile. Ne zâmbesc de pe bannere. Votaţi-mă! Eu sunt alegerea perfectă! Hai, nu zău? Şi ce ai să faci, mă, tu pentru noi, acolo la Bruxelles?
Vecina mea crede că duminică sunt alegeri pentru preşedinte. Votează cu…. ăăăăă, ăla cu nume de crin. Ăla??? Da de ce? Pentru că i-a murit soţia mai demult.
Oraş ponosit, praf, noroi. Cazinouri prea multe. Şi firme de pompe funebre. Pe timp de criză mor mai mulţi oameni şi au nevoie de diverse lucruri ce le sunt oferite la pachet cu urarea de “Drum bun!”. Spaţii de închiriat, faliment, taxa de autostradă, care autostradă?!
Să fim civilizaţi, europeni, să ne remarcăm şi noi prin altceva, ceva mai constructiv decât “cel mai lung cârnat”, “cea mai pătrată plăcintă”, “cel mai gros caltaboş”.
Să plusăm şi noi în lume cu cele mai inteligente creiere. Să scoatem şi noi în faţă – politic vorbind – oameni noi, deştepţi, cu idei extraordinare. Europarlamentarul Becali. Băăăăi, ascultaţi aicea la mine.
Nu, nu ne pasă. Aşa suntem noi, nesimţiţi. Nu ne ducem la vot, dar comentăm că nu ne convine. Nu luăm atitudine când suntem jigniţi de un angajat al administraţiei sau de un un conducător european care aruncă cu noroi în mândria noastră naţională.
Ascultăm sideraţi cum salariile unor oameni aflaţi în posturi cheie – de genul care conduc ţara - sunt aduse la un nivel jenant de mic. Păi populismul acesta, tradus în micşorarea salariilor unor oameni care ar trebui să îşi vândă priceperea şi inteligenţa, păi nu încurajează corupţia şi şpaga şi neprofesionalismul?
Nu ne pasă de nimic. Ne pasă doar când trebuie să facem grevă, să cerem mai mulţi bani de la Guvern. Ne pasă când tre’ să ne dea Statul de pomană. Când ni se cuvin cât mai multe zile libere, sărbători naţionale.
În rest, nu avem pretenţii. Nu cerem de la Guvern mare lucru. Ne-am obişnuit aşa, că el, Guvernul, e incompetent de prea mulţi ani. Suntem convinşi că atât merităm. Oamenii politici se pricep doar la atacuri murdare. Între timp, nivelul nostru de viaţă, gradul nostru de civilizaţie scad considerabil.
Dar noi ne pricem cel mai bine să nu ne pese. Ba chiar ni se rupe atâta vreme cât avem de-ce-să-nu-ne-pese.
