Îmi zicea tata că, în copilăria lui, imediat după război, în vremuri tulburi şi de foamete cruntă, puţini ţărani din sudul Moldovei îşi mai permiteau boi de pus la jug. Deşi boii, mai puternici, ar fi făcut treaba mai repede şi cu efort mai puţin din partea celui ce ţinea plugul, se ara cu vacile, că erau mai mici, mâncau deci mai puţin, mai dădeau şi lapte, ce mai, erau mai profitabile. O soluţie de criză profundă, pentru o vreme în care nimeni nu mai vedea vreo lumină la capătul tunelului.
Constat cu profundă tristeţe că noi, gălăţenii, nici măcar boi în jugul administraţiei nu mai suntem, ci am retrogradat la statutul de vaci care abia mai dau lapte, de foame şi batjocură, dar sunt puse totuşi la jug, în lipsă de boi puternici. Administraţia oraşului ne cere taxe, ni le ia cu forţa, ne execută silit pentru datorii, ne ia casele şi pâinea de la gură, dar ne dă în schimb doar insolenţă şi lipsă de implicare, asta ca să fiu doamn şi să nu spun aici nişte cuvinte care l-ar face pe bietul tata să roşească, dar care ar descrie poate mult mai bine starea de fapt în care ne zbatem. Pentru cei care au norocul să fi plecat în străinătate sau pe alte meleaguri şi nu sunt la curent cu toate nenorocirile semenilor lăsaţi în urmă, să recapitulăm.
Nu avem apă caldă, nu avem mari speranţe să avem căldură la iarnă, aproape jumătate de oraş nu are apă rece, din motive de datorii, dar, nu-i aşa?, furnizorul de asemenea licoare dumnezeiască deţine monopolul asupra serviciului cu pricina şi face profit gras, vânzându-ne apa, de care, de altfel, suntem înconjuraţi. Şi, apropo de apă, nu avem decât un singur bazin, la Baia Comunală, şi acela acoperit şi redeschis după vreo 13 ani, dacă îmi amintesc eu bine. în rest, nu tu ştrand, nu tu plajă, nimic. Doar promisiuni de avioane gen tobogane cu apă şi alte nebunii de Aqua Parc a la Mamaia, dar nimic realizat. Nu tu investiţii, nu tu locuri de muncă create sau măcar încurajate, într-un oraş cu peste 19.000 de şomeri. Nu avem drumuri care să ne ducă, în condiţii civilizate, în nicio zonă a ţării. Orice călătorie cu maşina a devenit un coşmar, e o adevărată aventură să ieşi din judeţ, indiferent spre ce punct cardinal te-ai îndrepta. Deşi avem Dunăre, n-avem niciun vapor de pasageri, nicio cursă de plăcere sau de utilitate spre deltă, spre Tulcea, spre Brăila.
Colac peste pupăză, ca şi când toate astea nu ne-ar fi durut suficient, Electrica spune clar că nu face faţă la o eventuală încălzire electrică a întregului oraş. Şi e clar că nu face, dacă mie îmi sare siguranţa pe prize doar dacă funcţionează în acelaşi timp boilerul şi maşina de spălat rufe.
Cu puţin timp în urmă, îmi reproşau anumiţi cititori că de ce scriu că problemele noastre sunt drumurile proaste şi cantitatea absolut uluitoare de câini vagabonzi. Sper că acum sunt mulţumiţi domnii cu pricina - deşi, dacă ar fi să mă iau după limbaj, numai domni nu pot fi numiţi: nu avem probleme doar cu asfaltul lipsă la apel şi hămăiala muşcăcioasă a patrupedelor. Acum avem, peste astea, şi toate bubele în cap la care mă refeream mai sus. Ah, dar stăm liniştiţi, înţeleg că are domnul Stan soluţii, cel puţin pentru apa caldă şi căldura. Aştept cu interes agentu' pentru contract individual.
