Tăcerea naşte monştri

Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Poveşti ale unor femei abuzate de soţi sau parteneri sunt multe. Dureros de multe. Şi nu sunt, cum s-ar crede, rezervate păturii de jos a societăţii. Nu trebuie neapărat să fi fost săracă în copilărie, neiubită de părinţi şi de fraţi, nu trebuie să faci parte dintr-o categorie de risc. Li se întâmplă să fie bătute crunt doar pentru o privire a unui alt bărbat - sau pentru iluzia că acea privire ar fi existat - şi femeilor care, cel puţin la prima vedere, au toate atuurile de partea lor. Sunt frumoase, uneori uluitor de frumoase, sunt educate, au un IQ peste medie şi, de cele mai multe ori, o slujbă bine plătită sau posibilitatea de a face rost de una.

Şi, în aceste condiţii, de ce suportă umilinţa, durerea fizică şi psihică, dusă uneori până la extrem? Psihologii sunt, probabil, cei care vor găsi explicaţii, de la caz la caz, în funcţie de fragilitatea emoţională a fiecăreia, de stima de sine, de posibilitatea de a face faţă eşecului.

Dar, dincolo de situaţiile particulare, cred că ruşinea este factorul determinant al tăcerii tuturor. Cum să recunosc eu că am ales greşit? Că omul cu care am jurat în faţa lui Dumnezeu să stau până la sfârşitul vieţii este un bătăuş de cea mai joasă speţă, un obsedat sexual sau ambele? Şi, mai rău, cum să-mi expun copiii stigmatului de a fi recunoscuţi drept descendenţii unui dezaxat, ai unui abuzator, ai unui monstru cu chip uman?

Ceea ce probabil nu înţeleg femeile în cauză în vâltoarea momentului este că, întotdeauna, oricât s-ar ascunde în exteriorul căminului, copiii văd. Şi simt. Şi îi doare. Mai mult, la o anumită vârstă, încercând să le protejeze pe mame, vor ajunge şi ei victime. Şi, eventual, deveniţi adulţi, vor fi ori extrem de instabili emoţional, permanent dependenţi de afecţiune, speriaţi că vor fi abandonaţi, ori, mai rău, agresori la rându-le. Un model parental prost este mai nociv decât inexistenţa părintelui respectiv. O familie în care teroarea este la ordinea zilei nu este o familie, ci o cuşcă. Una din care trebuie evadat repede, fără prea multe amânări.

În peste 16 ani de presă, nu am auzit nici măcar o poveste în care soţul să se fi făcut bine, nici măcar după "n" vizite la psiholog, tratamente etc. Cât despre poveştile cu recidivă la bătaie, acestea sunt nenumărate. Indiferent de ce spun, de cât imploră, de ce cadouri scumpe scot la rampă, persoanele care au lovit o dată vor mai lovi. A doua oară va fi mai rău decât prima. A treia oară va fi şi mai şi.

Iar dacă la prima lovitură nu te aştepţi, dacă nu ai cum s-o eviţi, fiindcă nici prin cap nu ţi-ar fi trecut că omul iubit ar putea să te rănească, pentru celelalte ai o răspundere şi tu. Fiindcă n-ai plecat. Fiindcă te-ai întors. Fiindcă nu ai spus nimănui ce ţi se întâmplă.

Foarte des, auzind despre asemenea cazuri, vecinii, uneori chiar prietenii apropiaţi ai cuplului, exclamă: "N-aş fi crezut niciodată, păreau atât de fericiţi!". Ei bine, realitatea este că nimeni nu ştie ce se întâmplă între doi oameni. Iar dacă te bate şi nu spui nimic, nici n-o să se afle. Tăcerea naşte monştri, ruşinea îi îngraşă. Vorbeşte!

Citit 1640 ori Ultima modificare Miercuri, 03 Iunie 2015 13:43

3 comentarii

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.