Cât de copii sunt copiii din(tre) noi

Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Ar fi tardiv ca astăzi, 2 iunie, să vorbim despre cât de minunată este lumea copiilor. În ultimele zile, cei mici au fost sărbătoriţi prin tot felul de serbări, spectacole, evenimente prin care cei mari au încercat, după mintea, bugetul şi priceperea lor, să îi distreze şi să îi facă să se simtă speciali. Copilul de azi are posibilitatea ca de ziua lui să se picteze pe faţă, să se exprime (şi mai) liber, să-şi arate talentele, să fie premiat, să aibă propria lui Faleză, să pună mâna pe o armă adevărată sau să se imagineze brav erou, nu de desene animate, ci unul care salvează cu adevărat. Copiii de astăzi sunt serbaţi aşa cum în urmă cu nici două decenii nu ne puteam imagina: serbări de absolvire a grădiniţei la piscină, de absolvire de patru clase la club, şi câte şi mai câte. Copiii au sau şi-au dezvoltat exacerbat nevoia de a fi apreciaţi şi recompensaţi, însă nu neapărat pentru că merită. Pur şi simplu pentru că sunt copii, pentru că vor, sau pentru că cei mari înţeleg în acest mod să îşi compenseze o anumită formă de lipsă din viaţa celui mic. Păcat este că minorului orbit de dorinţa de a avea nu ştiu ce jucărie, sau hăinuţe ultimul răcnet, sau gadget-uri de top sau de a fi în centrul atenţiei la cele mai colorate petreceri nu i se mai explică, pe înţelesul lui, ce înseamă toleranţa şi frumuseţea discreţiei. Vedem adolescenţi agresivi, care copiază modele greşite sau nu găsesc altă formă de exprimare mai bună. Vor să fie remarcaţi şi, când borcanul cu „zorzoane” s-a golit, scot la iveală artileria.

Sintagma „adolescent rebel” a fost demult trecută la capitolul vechituri. Ca să fie luat în seamă, copilul rebel de astăzi, răsfăţat sau altoit în pruncie, poate să vorbească tare şi urât, să facă glume proaste, sau să îşi bată joc de propria persoană, ducând, în acest ultim caz, teribilismul la rang de dramă. S-a văzut asta zilele trecute, în celălalt capăt de ţară, unde doi puşti „pierduţi” s-au aruncat de pe un bloc cu zece etaje şi asta după ce îl mutilaseră pe un altul cu acid. Scurt, fără avertismente, fără poliţie şi negociatori şi mulţime de gură cască adunaţi ciopor ca să îi salveze. În urma gestului rămân milioane de semne de întrebare. Cum, de ce, din cauza cui? Oficial, statistic, vor ieşi câteva răspunsuri în filele unui dosar pe care va scrie SINUCIDERE. De la droguri, de la băutură, de la părinţi care i-au scăpat din frâu ori nu i-au educat suficient etc.

Că veni vorba de educaţie. Fiica unei prietene, adolescentă, a fost victima unui full-contact cu fuste în Parcul Cloşca. Puştoaica şi o prietenă de-a ei au fost păruite şi lovite ca în filmele cu Van Damme de alte două fetişcane, pentru care noţiunile de amabilitate sau feminitate nu există în dicţionarul propriu. Şi asta pentru două flori, revendicate cu pumnul de bătăuşele uituce. Probabil că la scenă au asistat nişte oameni care au încercat pe viu senzaţia tragi-comicului. Probabil că puştoaicele, sau mai degrabă părinţii lor, vor trage ponoasele, pentru că prietena mea, mama copilei bătute, nu se lasă. „Eu nu mi-am educat copilul să fie cuminte ca să îl nenorocească altul”, mi-a spus, în timp ce căuta un specialist care să evalueze „opera” minorei cu pumn greu. Vrea s-o facă legal, nu „dinte pentru dinte”, dar problema este: va înţelege bătăuşa bine „educată” lecţia pe care o va primi? Dar părinţii ei?

Citit 1013 ori Ultima modificare Luni, 01 Iunie 2015 18:14

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.