Dacă întrebi pe cineva de Galaţi, îşi aduce aminte de combinatul siderurgic, poate de şantierul naval, dar arareori în ultimii ani se aduce vorba despre porturi. Asta deşi rădăcinile identitare ale aceste acestei comunităţi duc la porturile de la Dunăre. Nu degeaba aici s-a înfiinţat după Războiul Crimeii (nu, nu cel pe care îl vedem acum la televizor…), în urma Tratatului de Pace de la Paris (1856), Comisia Europeană a Dunării. Circulaţia pe Dunăre era atunci o chestiune la care marile puteri priveau cu mare atenţie, iar de la Galaţi puteau să facă cel mai bine acest lucru. Chiar şi mai târziu, în perioada comunistă, una dintre raţiunile pentru care combinatul siderurgic şi toată industria grea s-a făcut la Galaţi a fost vecinătatea cu porturile şi cu Dunărea…
Se întreabă mulţi de ce porturile dunărene au decăzut în ultimele două decenii şi jumătate. Cauzele nu sunt nici puţine, nici simple. Este adevărat că Galaţiul a rămas fără industrie grea, combinatul şi-a subţiat şi el activitatea, dar nici nu a fost cineva care să gândească pe termen lung o strategie de dezvoltare a porturilor. S-au tras, poate, unele sfori în aşa fel încât politicile tarifare să avantajeze Constanţa, dar chiar şi aşa porturile din Galaţi, Tulcea sau Brăila, pentru a ne limita doar la Dunărea Maritimă, nu erau tocmai de lepădat. O strategie privind navigaţia nu se face însă doar la nivel local, ea are nevoie de viziune şi bani de la nivel naţional. Nici viziune, nici bani nu prea s-au găsit. Nici pentru a rezolva odată pentru totdeauna ca Dunărea să fie navigabilă tot cursul anului şi să nu rămână transportatorii „pe uscat” în timpul verii sau blocaţi ca la Polul Nord în timpul iernii, nici infrastructura nu a mai fost modernizată, nu prea a avut cine să negocieze lanţuri logistice cu alte porturi ale lumii. Nici măcar… pliante sau hărţi cu Galaţiul nu mai vedeai într-o vreme pe la întrunirile transportatorilor.
Criza economică a tăiat şi ea din piaţă, fluxurile de marfă s-au subţiat şi mai mult, iar acum nu puţini sunt cei care se grăbesc „să tragă clopotele” pentru porturi. Din fericire, în tot necazul e şi o rază de speranţă, iar fondurile puse prin Mecanismul Conectarea Europei la dispoziţia Galaţiului, ca nod central al reţelei europene TEN-T, ar putea fi infuzia de capital necesară relansării porturilor. Gradul finanţării nerambursabile este unul ce bate spre 70 – 80 la sută, în funcţie de proiect, iar faptul că APDM Galaţi a adunat într-o strategie unitară proiectele viabile de infrastructură este un lucru bun. Terminalul multimodal, de care operatorii portuari şi transportatorii tot spun de ani de zile că este necesar, am putea să-l vedem început chiar din acest an. E o investiţie mare, peste 119 milioane de euro, care ar putea readuce portul Galaţi „în cărţi”, în „liga mare” a fluxurilor internaţionale de mărfuri. Se vor găsi, poate, unii care să spună că vom vedea noi terminal multimodal când ne vom vedea ceafa. E normal să fii pesimist când vreme de atâţia ani Galaţiul a fost ocolit de proiecte cu adevărat importante. Dar, iată, proiectul respectiv se află deja pe masa Comisiei Europene şi, din câte se pare, nu va mai dura foarte mult până va primi „undă verde”. După cum se vede, nu-i Dunărea chiar atât de tulbure. Totul e să nu uităm că ea există şi că, pentru Galaţi cel puţin, toate drumurile duc tot la bătrânul şi răbdătorul fluviu.
