Bacul, banul şi babanul

Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

Nivelul de 66,41 la sută al promovării la bacalaureat a fost considerat „un rezultat bun” de oficialii din Ministerul Educaţiei. Din păcate, însă, valoarea rezultatului este dată doar prin comparaţie cu dezastrul din anii trecuţi. Iar faptul că o treime dintre absolvenţi nu au reuşit să treacă „testul maturităţii”, pentru a nu-i pune la socoteală pe cei care nici nu s-au mai prezentat la examen, nu face decât să complice şi mai mult problemele unei societăţi incapabile de a-i scoate pe tineri din zona „categoriilor vulnerabile socio-economic”.

Câteva sute de mii de foşti/actuali absolvenţi de liceu nu au în acest moment nici diplomă de bacalaureat, nici o calificare certă. Cei mai mulţi dintre ei îngroaşă fie masa de şomeri, fie pe cea a salariaţilor prost plătiţi din cauza nivelul scăzut de pregătire. Cum nici una dintre aceste două variante nu este de preferat, se explică, poate, răspunsul „Plec din ţară!”, aruncat cu lejeritate de unii dintre tinerii picaţi la bacalaureat, când au fost întrebaţi ce vor face mai departe. Desigur, nici afară nu-i aşteaptă câinii cu colaci în coadă, dar aceste teribilisme le dau unora iluzia că „se vor scoate ei, cumva”. Eşecul educaţional pare însă acceptat cu prea mare uşurinţă. Şi de ei, şi de profesorii lor, şi de părinţi…

Dacă este să privim şi la tinerii care au luat bacalaureatul, n-ar trebui să ne facem iluzia că vom reuşi să ne păstrăm elitele. Pentru acestea, drumul străinătăţii este o opţiune, nu pentru că şi-ar dori neapărat să plece din ţară, ci pentru că percepţia asupra oportunităţilor pe care le oferă societatea românească este prea săracă în raport cu aspiraţiile. În plus, chiar şi cei mai tineri au priceput demult că nu trăiesc într-o societate bazată pe meritocraţie, ci în una în care mediocritatea cu carnet de partid, de exemplu, cântăreşte mai mult decât diploma unui liceu sau a unei universităţi de prestigiu.

În ceea ce priveşte lupta cu procentele de promovare, ar trebui să pună pe gânduri şi uşurinţa cu care autorităţile au o abordare strict statistică, fără a merge în profunzimea realităţii. „Nu vă convine actuala promovabilitate? Nicio problemă, dacă vreţi schimbăm criteriile, sistemul şi vom avea o promovabilitate mai mare!”, zicea un oficial din Ministerul Educaţiei. Domnul în cauză, la fel ca mulţi alţi „reformatori” ai sistemului de învăţământ românesc, nu pare a fi înţeles că nu criteriile sau sistemul sunt problemele principale, ci nivelul calitativ al noilor promoţii de absolvenţi de liceu. Dincolo de nivelul mic sau mare de promovare, încă nu se înţelege că Educaţia nu este o durere de cap bugetară, ci o investiţie pe termen lung.

Competenţele profesionale, formarea continuă, capacitatea de adaptare devin atuurile care primează într-o societate tot mai globalizată. De unde forţă de muncă (înalt) calificată când profesorii sunt plătiţi prost, când pături întregi ale societăţii, mai ales în mediul rural, alunecă spre hăul sărăciei, când valorile morale şi legale ale societăţii întârzie să se limpezească? Cine de la vârful factorilor de decizie să privească Educaţia ca pe o investiţie pe termen lung, când cei mai mulţi dintre aleşi/directori/miniştri sunt prinşi în propriile socoteli/procente pe termen scurt? Doar pe la noi se spunea - nu-i aşa? - că „prea multă carte te tâmpeşte”. Şi cine ştie ce alegeri faci după aia.

Citit 979 ori Ultima modificare Miercuri, 08 Iulie 2015 16:16

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.