Genunchiul lui Ahile

Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

În natură, nimic nu se pierde, nimic nu se câştigă - totul se transformă: în cazul acesta, unul "iese" ca să "intre" altul. În ultima vreme, după ce-am mai uitat turnătoriile epocii comuniste, începem să găsim normală turnătoria judiciară. Adică, dacă eu fur mai puţin, însă dau în gât pe unul mai corupt decât mine, o să mă pot bucura de arest la domiciliu, dacă vând anchetatorilor secretele lui întunecate. Cu varianta ca eu să torn pe unul nu neapărat mai corupt, ci mai „mare”, mai important, un adversar politic al Cuiva. Aşa pare şi în cazul premierului Ponta, care se pregăteşte „să intre”, în timp ce, nu-i aşa, fără nicio legătură, alt acuzat „iese”! Iată, Înalta Curte a dispus ieri ridicarea sechestrului de pe averea şi firmele unui deputat acuzat de corupţie pe bani europeni: Sebastian Ghiţă - patron tv şi prieten (până ieri, cel puţin…) cu premierul. Apropo: ieri, „pe surse”, se dădea ca sigură demisia premierului deja chemat în cârje la DNA! Deşi premierul, precaut, nu a declarat nimic, iar după şedinţa Coaliţiei, tot ieri, Gabriel Oprea, şeful UNPR, a anunţat că “sub nicio formă” Ponta nu dă drumul la scaunul de premier. După ce capetele de acuzare împotriva deputatului Ghiţă s-au tot înmulţit în ultima vreme, iată că, de ieri, cel acuzat chiar şi de mituire a alegătorilor din Republica Moldova la ultimele alegeri prezidenţiale, se vede înţeles de oamenii legii, care îi eliberează averea de sub sechestru. Avere care, prezumtiv, poate face faţă unor eventuale şpăgi justiţiare! În acelaşi dosar cu deputatul prieten cu Ponta, e anchetat însă cumnatul premierului, Iulian Herţanu. Şi, parcă într-o balanţă, tot ieri, inculpatului Ponta DNA i-a pus sechestru pe avere – „nimic nu se pierde, nimic nu se câştigă”…

De la scandalul doctoratului nesimţit şi până la proaspetele acuzaţii privind corupţia fostului avocat Ponta, situaţia României s-a împuţit! Şi nici frunzuliţa Elenei Udrea nu e acum un brand mai puternic de ţară decât un prim-ministru acuzat! Se spunea cândva, cu înţelepciune: “Schimbarea domnilor, bucuria nebunilor!” Dar măcar să fie domni, nu intelectuali cu chirie, care dau copy/paste la teza lor de doctorat! După scandalul în urma căruia un samurai educat şi-ar fi făcut harakiri, „domnul” Ponta a renunţat pur şi simplu la doctorat. Tot aşa a renunţat şi la şefia partidului de guvernământ, când s-a împuţit treaba cu DNA, pe principiul de cartier „păi, dau ceva la schimb, închideţi şi voi ochii!”... Poate de aceea s-a tot agitat premierul cu creşterea salariilor demnitarilor - acum, n-au mai avut răbdare demnitarii şi dau drumul la dosare? Iar plecarea la Istanbul a fost călcâiul lui Ahile, în loc să-l uite inamicii, au continuat treaba anchetatorii. După ce alt Victoraş, generalul Athanasie Stănculescu, şi-a pus piciorul în ghips, apărea simbolică şi operaţia premierului. DNA îl acuză pe Victor Ponta, brrr, de evaziune fiscală, spălare de bani, fals în declaraţii şi conflict de interese. Nu cu genunchiul trebuia să meargă Ponta la spital, ci ca să-i inverseze cu totul constituţia: să-i întoarcă DNA-ul într-un… ADN politic sănătos, cu demnitatea demisiei de onoare în sânge! Măcar până în august, cât durează expertiza judiciară, premierul se mai poate ţine cu dinţii de scaun. Şi poate că o fi şi rămas vreun serviciu credincios, interesat, sub el… Pe cine va da în gât şi Ponta, ca să scape? Sau la cine/ce va renunţa, ca să mai rămână?

Citit 1103 ori Ultima modificare Luni, 13 Iulie 2015 19:18

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.