Piaţete, alei pietonale şi străduţe line, mărginite de clădiri de poveste, adevărate bijuterii arhitecturale din vremurile de odinioară, dar care şi-au recăpătat strălucirea de la inaugurare... Parcuri umbroase, în care artezienele şi veveriţele fac spectacol… Aromă de tei ori de trandafiri în floare, grădini de vară primitoare, unde te poţi bucura de un spectacol sau un film de calitate… Terase cochete şi discrete, în care poţi savura, în tihnă, o cafea bună, o bragă răcoroasă, o prăjitură sau o friptură delicioasă, ascultând, în surdină, o muzică de calitate… Cam aşa arată centrul istoric într-un oraş european. Şi nu vorbim de Bruxelles. Aşa e în Braşov sau, la o zvârlitură de băţ, în Brăila.
Vă încearcă un gust amar? Da, pentru că aşa NU arată Centrul, mai mult sau mai puţin istoric, al Galaţiului. Ce-avem noi? Un palat, monumente istorice, de arhitectură, de patrimoniu sau doar clădiri de epocă lăsate de izbelişte. Construcţii care se degradează pe zi ce trece şi care riscă, la un cutremur zdravăn, să demonstreze efectul de domino, antrenând şi imobilele care, cu un dram de noroc şi-un strop de grijă, încă se mai ţin drepte. Construcţii pe plăcuţele cărora nu poţi citi ce-au fost în vremurile lor bune, ci avertismente că ţi-ar putea cădea în cap vreo bucată de balcon ori de zid. Clădiri lăsate special ca să fie devastate, furate cărămidă cu cărămidă şi bucată cu bucată, de proprietarii care abia aşteaptă să scape de „şandramaua” moştenită, pentru a valorifica terenul. Imobile care mai păstrează doar urme vagi din farmecul de altădată, pentru că de restul s-au "ocupat" clanurile de chiriaşi cu pielea tuciurie. Construcţii de altădată, ajunse ruine, în care nici măcar oamenii străzii nu se mai pot adăposti, dar le folosesc pe post de closete şi ghene de gunoi. Străduţe pavate cu piatră cubică, atât de denivelate încât te pot trimite la ortopedie. Trotuare sparte, surpate, cocoşate, pe care, la cât sunt de înguste, poţi merge doar în şir indian… asta, desigur, dacă nu trebuie să cobori pe carosabil, pentru că sunt blocate de maşini parcate. Arbori bătrâni, amputaţi sau tăiaţi, în locul cărora nu s-a mai pus nimic, buruieni crescute în voie pe spaţiile verzi, gunoaie şi, desigur, haite de câini gata mereu să-şi apere teritoriul cu lătratul sau cu muşcătura.
Şi dacă noi, gălăţenii din cartierele mărginaşe ori care nu locuim chiar în „buricul târgului”, avem parte doar în trecere de toate aceste „privilegii” ale Centrului, concetăţenii noştri din zona centrală trebuie să şi plătească pentru ele. Cum ce? Impozite şi taxe mai mari, demne de Zona A de impozitare. Că doar obrazul subţire cu cheltuială se ţine!
În plus, pe lângă peisajul mirobolant, beneficiază de servicii pe măsură. Apă rece din conducte, în mare majoritate, vechi de o sută şi mai bine de ani! Adică au ocazia să guste la propriu istoria… ruginită a oraşului. Canalizare depăşită de situaţie, aşa cum e în Valea Oraşului, şi nu numai.
Ah, să nu uit, dacă restul gălăţenilor racordaţi la sistemul centralizat de încălzire au mai primit, de bine de rău, începând de sâmbătă, o apă călâie şi gălbejită, la ei agentul Calorgal, via Electrocentrale, nu ajunsese nici ieri, şi nimeni nu putea spune când se va întâmpla asta.
Morala? Eşti gălăţean de Centru? Îţi meriţi "pedeapsa"!
