Undă verde la picioare rupte

Scris de Anca Spânu

Luni, 21 Decembrie 2015 00:00

Merg cu taxiul destul de des. Uneori iau şi maxi-taxi, deşi mi se pare că trag destul de mult de timp prin staţii. În restul timpului, circul cu autobuzul, cu prietenii norocoşi care au maşină, sau pe jos. De ani de zile, nu am întâlnit vreun participant la trafic mulţumit de ceea ce i se întâmplă pe străzile şi mai ales la intersecţiile din oraş, indiferent dacă e şofer sau pieton. Practic, dacă eşti la volan şi prinzi un semafor de pe Brăilei pe roşu, ai toate şansele să le prinzi exact pe toate, uneori chiar şi de două ori pe cel de la Tribunal, mai ales la orele de vârf. Dacă eşti pieton şi vrei să traversezi, de exemplu, la Spitalul Judeţean, fiindcă vrei să prinzi autobuzul pe care îl vezi apropiindu-se de staţie, nu ai nicio şansă, fiindcă semaforul pe roşu pentru pietoni durează mai mult decât îi trebuie troleibuzului să treacă de trecerea de pietoni, să oprească, să descarce călători şi să aştepte să se urce alţii. Oricine circulă prin oraş ştie exact că nu spun tâmpenii, aşa că n-am să insist cu exemplele, toată lumea ştie că traficul e greoi în Galaţi, iar sincronizarea în timp real a semafoarelor e o necesitate. Aşa că lucrarea cu pricina era mai mult decât necesară, de altfel, deşi demararea ei a presupus încurcarea majoră a traficului în intersecţiile esenţiale, nu am auzit pe nimeni să protesteze. Era nevoie de ea, absolut. Ceea ce nu pricep este însă de ce, ca să facem ceva, e nevoie să stricăm altceva. Mai mult, dacă tot nu există altă soluţie decât să stricăm, de ce nu refacem cu simţ de răspundere. Să mă explic. La Inelul de Rocadă, ditamai intersecţia cu problemele ei bine ştiute, a fost unul dintre primele puncte unde s-a lucrat. S-a făcut trotuarul praf pe toate părţile. Şi, dacă în zona din faţa magazinelor de mobilă tot era nevoie de vreo reparaţie, exact pe diagonală, în jurul hipermarketului Kaufland, trotuarul arăta foarte bine, era neted ca în palmă. L-au tăiat aproape pe mijloc cu un şanţ, să îngroape cablurile necesare lucrării la unda verde. Să zicem că asta n-ar fi o problemă, deşi nu am înţeles de ce nu puteau fi îngropate mai mult pe sub straturi cu flori, că acolo nu e bai dacă sapi, poţi reface locul mai uşor. Cel puţin aşa am văzut eu că se lucra la Viena, unde, după înlocuirea unor cabluri subterane avariate, locul arăta încă şi mai frumos, că înlocuiseră florile puţin ofilite cu unele mai ţanţoşe. Bun, să spunem că nu se putea însă, din motive tehnice: cum nu sunt inginer de cabluri, nici de drumuri, pornesc de la premisa că nu ştiu eu ce şi cum. Dar atâta lucru ştiu: după asemenea lucrare, carosabilul şi trotuarul trebuie aduse la starea de dinainte. Care, în cazul trotuarului cu pricina, însemna impecabilă. Acum, nu doar că poţi vedea unde s-a intervenit, asta e normal, dar simţi diferenţa de nivel prin talpa bocancilor de iarnă. Cum naiba n-au văzut-o/simţit-o muncitorii care au refăcut trotuarul, habar nu am. Crăpătura de la muchia reparaţiei e aşa de mare, că se vede, noaptea, la lumina puţină a felinarelor şi aia inexistentă a luminilor festive. Daţi-o-ncolo de treabă, meşteri mari, că o să avem undă verde la semafor şi picioare rupte la ortopedie! Să ne ferească Dumnezeu de ultimele, că la undă suntem condamnaţi să plătim şi mai mult decât face.