8.000 de ziare create. E mult, e puţin, sincer, nu ştiu. Depinde la ce te raportezi, depinde cu cine te compari. Pe piaţa românească post decembristă, e mult. E, de fapt, cel mai mult, fiindcă niciun alt cotidian generalist nu a rezistat atât, cu apariţie neîntreruptă, cu şase ziare pe săptămână. În fiecare săptămână a fiecărei luni a fiecărui an. Cei apropiaţi mie ştiu că eu, dacă mă iei repede aşa, am toate şansele să greşesc data curentă ori ziua săptămânii în care suntem, la un moment dat. Şi asta pentru că, efectiv, mintea mea e conectată la ziarul de mâine. Şi, după ce acela se face şi se trimite, ordonat şi aliniat la dungă, în tipografie, deja mi-e gândul la următorul.
Sunt multe lucrurile cu care ne putem mândri astăzi: premiile câştigate, banii strânşi pentru oameni în suferinţă, comunităţile sprijinite să facă un lucru bun, să îndrepte o nedreptate. Am în minte toate drumurile bătute prin comunele judeţului de către colegii mei de astăzi, dar şi de către cei de ieri. Şi, dacă unele ne-au creat atunci sentimentul că sunt în zadar, posteritatea a demonstrat că nu era aşa: am ajutat, informând corect, am ajutat spunând poveşti adevărate de viaţă şi, din păcate, uneori şi de moarte. Cu siguranţă, am mai făcut şi greşeli, nimeni nu e perfect. Dar suntem încă aici, într-un context economic nefavorabil, în situaţia în care breasla noastră, din păcate, este profund afectată nu doar de criza economică, ci şi de una identitară, ceea ce a dus la afectarea imaginii jurnaliştilor, în ansamblu.
Ceea ce oamenii uită uneori este că presa, până la urmă, este o oglindă a societăţii în care trăieşte. Dacă "Viaţa liberă" a ajuns astăzi la numărul 8.000, asta li se datorează atât celor care au scris-o şi o scriu, cât şi celor care o citesc, pe hârtie sau în varianta electronică, mai tânără, dar la fel de iubită. Performanţa zilei de astăzi este, în mai mare sau mai mică măsură, a tuturor celor care au slujit onest cuvântul scris este a tuturor tehnoredactorilor, a tipografilor, a difuzorilor, a celor care trebuie să facă, lună de lună, interminabile raportări contabile, a oamenilor care preiau anunţurile de mică publicitate, a agenţilor de mare publicitate, a specialiştilor IT, a designerilor grafici şi a fotoreporterilor care ne-au dat imagini de impact pentru cuvintele noastre. Eu mi-i amintesc pe toţi, iar pe cei care au trecut pe aici înaintea mea şi-i amintesc, desigur, colegii care au mai multe mii de ziare decât mine la activ. Cineva mă întreba ieri la câte mii de ziare am lucrat personal. Peste 5.000, dar fiecare e mai important decât cel de ieri. Fiindcă acela a murit, a existat, şi-a trăit momentul de necesitate, şi-a trăit clipa de glorie. Iar cel de mâine este încă promisiunea unui "mai bine" către care tindem.
Îmi displac vorbele mari, dar sunt momente care trebuie marcate, iar prilejurile de bucurie, atât pentru noi, cât şi pentru cititorii noştri, se răresc parcă din ce în ce mai mult. Ştiu că astăzi, ca şi în celelalte 7.999 de zile când am apărut, o să ieşiţi din casă şi o să ne cumpăraţi. Sperăm să vă placă să citiţi câte ceva despre noi, noi în cifre, noi în ani care au trecut, noi în jurnalişti mai tineri sau mai experimentaţi - că aia cu vârstnici nu ne place, noi suntem, cel puţin în suflete, mereu tineri. Sperăm ca ziua 8.000 a existenţei noastre să fie una cât mai bună pentru toţi gălăţenii. Noi o să ne străduim să veghem la asta.
