Am asistat deunăzi la o dezbatere aprinsă a dascălilor gălăţeni pe marginea planului cadru pentru elevii de gimnaziu, adică stabilirea disciplinelor care se predau în şcoală şi a numărului de ore alocat săptămânal pentru fiecare în parte. Printre cei care au luat cuvântul au fost foarte mulţi oameni cu rezultate de excepţie, profesionişti desăvârşiţi. Veniseră destul de încinşi de perspectiva că una dintre orele disciplinei pe care o predau ar putea dispărea din orarul elevilor. Profesorii de română se jeluiau că este inadmisibil să se renunţe la o oră, în condiţiile în care învăţarea celorlalte discipline, dar şi integrarea cu succes în societate depind de abilităţi de comunicare bine însuşite. Profesorii de istorie au sărit şi ei să apere "disciplina sfântă", care le vorbeşte elevilor despre devenirea neamului lor. Cei de geografie nu s-au lăsat mai prejos. Clar, e nevoie de această disciplină, dacă vrei ca învăţăceii să ştie pe ce lume se află. Dascălilor de chimie şi fizică mai că le plângi de milă cu atât de puţine ore alocate, în condiţiile în care aceste două materii chiar i-ar putea ajuta practic pe elevi în meseriile pe care şi le-ar putea alege mai târziu. Muzica, desenul, religia, sunt desigur, şi ele importante. Ce să mai vorbim de informatică! Dar şi de cât mai multe limbi străine, dacă tot e liber să-ţi găseşti de lucru prin toate colţurile Europei. De nicăieri nu te înduri să tai, ba mai trebuie să şi adaugi. Şi de unde se pornise pe ideea de a aerisi orarul, iată că-ţi vine să-i pui copilului vreo opt ore pe zi, ca să fii sigur că l-ai îndopat cu toate cunoştinţele de care considerăm noi că are nevoie.
Haideţi, oameni buni, să stăm o clipă strâmb şi să judecăm drept. Până la urmă ar trebui să ne gândim ce vrem, de fapt, de la copiii noştri, cum ar trebui să-i formăm pentru a face faţă lumii nebune din care vor face parte, şi nu la orgoliul nostru profesional, chiar dacă suntem îndrăgostiţi până peste urechi de disciplina pe care o predăm. Am rămas tributari idealului educaţional medieval, acela de a acumula cunoştinţe de dragul de a face paradă cu ele, uitând că elevii noştri trăiesc într-o epocă în care informaţia se află la degetul lor mic, la un click distanţă. Mulţumindu-ne să le transmitem doar teorie (iar volumul de informaţii e acum de zeci de ori mai mare decât în trecut) i-am pierdut deja pe drum, i-am transformat în roboţei apatici şi speriaţi că nu vor fi niciodată în stare să înghită atâtea date în "computerele" lor. Ce să facă cu aceste informaţii, unde să le caute, cum să le pună cap la cap şi să le aplice în viaţa de zi cu zi. Ăsta ar trebui să fie ţelul unei reforme care e axată pe interesele elevilor şi nu vizează schimbarea doar de dragul schimbării. În loc de informaţii sterpe, ar trebui să ne preocupăm să le dezvoltăm creativitatea, curiozitatea, spiritul critic, capacităţile de comunicare şi colaborare, compasiunea şi simţul civic. Şi ar mai trebui să înţelegem bine şi altceva. Copiii noştri trăiesc şi vor trăi într-o cu totul altă lume decât noi. Gândesc altfel. În plus, mai bine de jumătate dintre cei care abia au început acum şcoala vor avea, când vor creşte mari, meserii şi slujbe care acum nici nu sunt inventate. Aşa că trebuie să fie adaptaţi şi flexibili. Iar flexibilitatea înseamnă schimbarea mentalităţii tuturor celor implicaţi în educaţie.
