Nu-i aşa că v-aţi săturat de tot felul de politruci paraşutaţi prin funcţiile publice, „oameni de valoare” pentru care un post sub cel de director de instituţie ar fi „sub demnitatea lor”? Administraţia publică viermuieşte de astfel de persoane şi e multă putreziciune când vine vorba de cheltuirea banului public, dar şi de respectul cuvenit „simplului cetăţean”. Ar trebui făcută puţină ordine, iar faptul că premierul Dacian Cioloş chiar vrea să se înhame la o reformă a administraţiei publice este de lăudat. Întrebarea este cât de profundă va putea fi această transformare, în condiţiile în care Guvernul este unul destul de fragil în faţa presiunilor politice de tot felul.
Testul, în fapt, este unul al societăţii civile şi al capacităţii acesteia de a-şi reafirma dorinţa de schimbare. De reacţia ei în această dezbatere va depinde, până la urmă, forma mai mult sau mai puţin ambiţioasă a proiectului pe care Guvernul Cioloş şi-l va asuma, în iunie, în faţa Parlamentului. În prezent, sunt cristalizate trei posibile variante ale administraţie publice: una în care elementul politic să se oprească la nivelul miniştrilor şi secretarilor de stat, una în care componenta politică să se regăsească şi la nivelul prefecţilor şi subprefecţilor şi, în sfârşit, în a treia variantă ar urma ca numirile politice să fie asumate până la nivel de agenţii publice sau instituţii deconcentrate.
Dincolo de varianta aleasă, ideea de bază este, însă, de a trasa o linie clară între elementul politic şi elementul pur administrativ dintr-o instituţie publică şi de a defini explicit reperele unei cariere ce poate fi urmată mergând pe o linie sau alta. Asta presupune, indirect, inclusiv o reformă a partidelor - asumarea coerentă a unei identităţi ideologice, doctrinare, dar şi formarea unui corp profesional capabil să le pună în practică şi să respecte, cu adevărat, un program de guvernare. În prezent, politizarea excesivă a funcţiei publice este însoţită de o ambiguitate conceptuală care permite partidelor să se dezică cu uşurinţă atât de propriile principii de guvernare, cât şi - dacă este nevoie - de diletanţii pe care tot ele i-au promovat în fruntea unor instituţii. Din cauza aceasta, partidele par în ochii cetăţenilor „aceeaşi mizerie” şi riscă să compromită însăşi ideea de democraţie! Dar dincolo de rezolvarea acestei crize identitare, la modul practic partidele trebuie să-şi asume inclusiv numirile şi schimbările făcute pe criterii politice în administraţia publică, fie ea centrală sau locală.
O altă miză a reformei administraţiei publice este de a trasa în mod clar un model de carieră pentru adevăratul funcţionar public. Din cauza ingerinţelor politice, de prea multe ori instituţiile publice au fost considerate un fel de feude de partid, iar funcţionarii publici un fel de argaţi la curtea celor „de sus”. O separare clară între statutul politic şi statutul de funcţionar public este strict necesară, pentru a-i reda acestuia din urmă valoarea şi recunoaşterea de care are nevoie pentru a avea, implicit, o administraţie eficientă.
În ce măsură societatea civilă va reacţiona la tema reformei administraţiei publice, rămâne de văzut. În noiembrie anul trecut, în mod Colectiv, românii au făcut dovada că doresc o schimbare de sistem. Iar o reformă a administraţie publice înseamnă, în ultimă instanţă, o schimbare profundă de sistem. Politicienii nu ar trebui lăsaţi să uite că ne dorim asta.
