Am urmărit, zilele acestea, cu deosebită atenţie, spectacolul politic post electoral. Nu m-a surprins foarte mult lovitura dată lui Marius Stan de propriul partid, fiindcă, spre deosebire de foarte mulţi dintre colegii mei de breaslă, n-am avut niciodată iluzii cu privire la moralitatea vreunuia dintre politicienii gălăţeni. Nu au jucat niciodată extrem de corect, cu cărţile pe faţă, de ce-ar fi făcut-o brusc acum? Să ne înţelegem, nu îi plâng de milă fostului primar, care a dat dovadă de aceeaşi lipsă de eleganţă atunci când, imediat după alegerile de acum patru ani, a părăsit PNL-ul, care îl ajutase să devină primar, pentru UNPR. Poate că, dacă n-ar fi făcut la momentul cu pricina mişcarea aceea, ar fi fost în continuare primarul Galaţiului. Cu toate că plecatul dintr-un partid în altul este sport naţional în România, dezertările se plătesc, mai devreme sau mai târziu. Electoratul poate mai uită şi mai iartă, politicienii între ei, slabă speranţă.
Dincolo de scoaterea din cărţi a lui Stan, o întrebare se pune: cine s-a temut chiar atât de mult că singurul său vot ar putea face diferenţa în oricare dintre consilii? Este un vot chiar atât de important? Probabil că da, depinde dacă se duce sau nu la opoziţie.
Oricum, pentru mine, mai interesant este să aud, de prin familiile politice gălăţene, mirări zgomotoase şi acuze de imoralitatea la adresa celor ce au orchestrat mazilirea fostului primar. Hai, să-nnebunesc! Chiar vreţi să vă credem, stimabililor? Să credem că nici usturoi n-aţi mâncat, nici gura nu vă miroase? Să fim sinceri: în politică, nu există moralitate decât în măsura în care există interes. Orice cauză e bună, dacă te duce în vârf, orice abuz de putere e justificabil, dacă nu este făcut public. Există, şi în România, ca peste tot, politicieni mai abili, mai eleganţi, mai trecuţi prin ciur şi prin dârmon sau, dimpotrivă, începători într-ale dregătoriei. Dar nici unii, nici ceilalţi, nu fac exces de moralitate şi de bune maniere, decât, eventual, în faţa camerelor de luat vederi. Dacă am avut politicieni de înaltă clasă, ei au murit demult şi odată cu ei s-au îngropat şi partidele istorice. Nimic din ce avem acum în Parlament nu ar fi fost demn să stea măcar la genunchii parlamentarilor din perioada interbelică. Şi, din păcate, înapoi nu putem merge. Soluţii? Nu ştiu, nu am. Sinceră să fiu, pe mine, personal, mare mirare să mai reuşească să mă convingă vreun politician, fie el şi independent. Puţini sunt cei care au încercat şi au izbândit, iar la Galaţi, din păcate, nu stăm foarte bine la capitolul acesta. În consecinţă, nu-mi rămâne decât să stau cu ochiul pe cei aleşi, buni, răi, cum sunt ei. Nu de alta, dar Galaţiul încă nu e sat fără câini (ba, din cei adevăraţi chiar avem prea mulţi), oricât de compromisă ne este clasa politică. Doamnelor şi domnilor proaspăt consilieri - de fapt, majoritatea nu chiar atât de proaspeţi - nu uitaţi că sunteţi în slujba noastră, nu invers. Lăsaţi pretenţiile de moralitate, că ne-am lămurit câte parale faceţi, şi apucaţi-vă de treabă. Uimitor, dar patru ani trec extrem de repede.
