Să fim ciudaţi până la capăt!

Evaluaţi acest articol
(16 voturi)

Cică ar trebui să mai vină şi pe la noi turiştii, să stea o zi, două, trei, o săptămână, să viziteze, să vadă, să se simtă bine. Să avem un loc definitoriu pentru Galaţi, cu adevărat impregnat cu identitate locală şi istorică, sau, la polul opus, un centru cu adevărat modern şi cosmopolit, dacă tot ne ţinem că suntem oraş la graniţa Europei.

Mă tot aştept de vreo patru-cinci legislaturi locale încoace, să vină vină vreunii la cârma oraşului care să decidă cap-coadă, în baza unor proiecte coerente, ce e voie şi ce nu e voie să se facă prin Galaţi. Unde e piaţă să fie piaţă, unde e parc să fie parc, unde e zonă de promenadă să fie zonă de promenadă, unde e centru comercial, asta să fie! Ioc! Odată ce ai apucat să vezi Braşovul, Sibiul, Clujul sau Timişoara, ori chiar controversatul Bucureşti, nu îţi mai doreşti să revii printre blocurile gri din oraşul unde ai cel mult două-trei variante să te plimbi şi unde, dacă ai ghinionul să ajungi în vreun cartier nu foarte mărginaş, să te lupţi cu haitele de câini mai rezistente la noi decât asfaltul pe trotuare.

Galaţiul e un kitsch la scară mare, în ciuda floricelelor şi a câtorva zone unde s-a mai făcut câte una, alta. Lipsa unei politici clare, unitare, a unei fermităţi în executarea construcţiilor, în emiterea autorizaţiilor, în aplicarea unor planuri nu doar acolo unde „dă bine”. Per ansamblu, blocurile arată cam aşa: unul alb, unul verde, unul bej, unul galben, unul nevăruit. Mai sunt cele care sunt  renovate pe jumătate, pe sfert ori deloc Trecem la balcoane: termopan alb, termopan maro, cornier, perdeluţă, draperie sau, mai rar, lipsă, cum a lăsat constructorul. Să nu omitem gardurile, grădiniţele, frânghiile de întins rufe printre blocuri, peisaj urbanistic omniprezent în cartierele de blocuri.

Acum, să trecem la afaceri. Spiritul concurenţial şi libertatea de a derula activităţi comerciale sunt garantate, iar la noi, nelimitate. S-au dărâmat chioşcurile, că erau urâte, dar ce ne facem cu spaţiile în care s-au înfiinţat care şi pe unde au apucat tot felul de afaceri? Voi lăsa la o parte magazinaşele, cârciumile şi covrigăriile înghesuite la „vad”, dar aţi remarcat în ultima perioadă explozia de afaceri funebre care a înflorit la bulevard, în zona Spitalului Judeţean? Dacă dăm timpul puţin înapoi, vom vedea că au evoluat afacerile cu morţi de la câteva „reprezentanţe” pitite timid mai după colţ, la unele făţoase şi imposibil de ignorat, în zona „zero”. Bancă, farmacie, pompe funebre. Clinică, pompe funebre, florărie. Şi iar pompe funebre. Să fie pe alese, cu servicii complete. Şi dacă aţi ratat ca, trecând prin zonă, să vă oglindiţi, din greşeală, în capacul unui copârşeu expus într-unul dintre show-roomurile de sicrie, puteţi să aflaţi că acolo se moare în siguranţă chiar în parcarea din faţa policlinicii, unde e parcul auto, cu „limuzine” negre. Hai cu optimismul şi speranţa!

Special am lăsat la urmă centrul, puternic luat în colimator în aceste zile, din cauza celei mai noi construcţii - sediul Primăriei - care se naşte pe Domnească, între două clădiri de patrimoniu, Prefectura şi Casa Serfioti. Părerile sunt pro şi contra. Personal, văd combinaţia ca o asociere între un pantalon de trening şi o pereche de pantofi cu toc. Nu vă răsuciţi în mormânt, maestre Mincu, maestre Şwab! Ideile trăznite vă vor scoate din anonimat operele, dar şi pe noi, naţie de provinciali din blocurile gri!

Citit 3043 ori Ultima modificare Luni, 04 Iulie 2016 00:49

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.