„Suntem generaţia de sacrificiu! Ne sacrificăm ca să le fie bine copiilor noştri”. „Vom trece şi perioada de tranziţie! Şi vor veni vremuri bune!”. „Urmează perioada de aderare, dar vor veni şi beneficiile integrării europene”… Vă sună cunoscut? Sunt tot atâtea sloganuri mobilizatoare cu care părinţii s-au amăgit, amar, că, pentru a le fi mai bine lor sau copiilor, trebuie să le fie rău. Foarte rău.
Pâine, carne şi lapte pe cartelă, apă rece cu program, apă caldă - nu, frig cât cuprinde şi beznă… Pe urmă a venit tranziţia cu şomaj, sărăcie şi mizerie, apoi aderarea cu alte sacrificii şi, în cele din urmă, integrarea europeană cu alte şi alte renunţări. La fel merg lucrurile şi aici, la Galaţi.
„Nu poţi să faci omletă fără să spargi ouăle”, se zburleau autorităţile când Galaţiul era un imens şantier, iar gălăţenii ISPĂşeau în numele canalizării oraşului. Ce-a ieşit? Mai mult peticeală de conducte, străzi făcute praf care, multe dintre ele, nici nu au mai apucat să fie asfaltate pentru că s-a constatat că degeaba au reţele noi de canalizare dacă alea de apă potabilă sunt vechi, găurite şi cu durata de viaţă de mult depăşită, aşa că trebuie schimbate! Deci dă-i săpături, dă-i şantier. Sau, ca să nu mă lungesc, spun doar strada Traian. Dar vom avea, cândva, şi şosele decente!
„În doi ani, Galaţiul va fi independent din punct de vedere al apei calde şi căldurii”, promite actualul primar. Desigur, pentru asta trebuie făcută o strategie, a treia la număr, fireşte, tot pe banii gălăţenilor! Care au mai plătit, în mandatul trecut, alte două strategii. Şi au îndurat patru ierni în care, cel puţin gălăţenii din zona unitară de încălzire, s-au închinat cu evlavie la caloriferele electrice, cu gândul la strategiile care le prevedeau un viitor civilizat din punct de vedere termic. Dar o să vină, ea, şi căldura, iar pentru asta, nu-i aşa, sacrificăm: banii, nervii, sănătatea…
„Suntem prea săraci ca să ne cumpărăm lucruri ieftine. Parcul Transurb se va înnoi cu mijloace de transport performante!”, a fost altă promisiune. Deocamdată, avem doar SH-uri care abia-şi trag sufletul, asemenea călătorilor care încearcă să nu moară, până la destinaţie, asfixiaţi de căldură, mirosuri grele, slin şi jeg până la destinaţie… Dar o să vină, ele, şi vremurile bune. Cândva...
Şi, dacă tot vorbim de şosele şi de transport, ajung la cea mai nouă mostră a modului de gândire a autorităţilor, unda verde: „Îmbunătăţirea traficului rutier se va face simţită în mod progresiv. În primele trei-patru luni de funcţionare, sistemul colectează continuu date despre trafic şi se adaptează treptat, astfel încât efectul de optimizare a traficului va putea fi observat de către locuitorii municipiului după această perioadă de ajustare”. Cu alte cuvinte, vreo trei - patru luni vom face cozi la semafoare, vom îndura bulibăşeli de trafic, nervi şi unde roşii, dar, pe urmă, o s-o ţinem tot într-o undă verde.
Adică s-avem răbdare, că după rău, o să ne fie şi bine! Atâta doar, că unii dintre noi s-ar putea să nu mai apuce acest din urmă bine…
