Să nu-i sancţionăm trimiţându-i în Parlament!

Evaluaţi acest articol
(33 voturi)

„În toamnă scăpăm de ei! Pleacă în Parlament. Au demonstrat că sunt răuvoitori, incompetenţi, preocupaţi doar de interesele lor sau de partid”. Aud tot mai des astfel de comentarii la adresa unor personaje controversate, care au ocupat, până de curând, diverse funcţii alese la nivel local. Aud asemenea comentarii şi la adresa unor actuali parlamentari, care s-au remarcat doar prin susţinerea şi/sau votarea unor proiecte de legi care atacau Justiţia, cu scopul de a-i pune pe ei şi-ai lor la adăpost. Deputaţi şi senatori care şi-au votat privilegii pe bandă rulantă şi care nu au mişcat efectiv un deget pentru zona din care provin. Pe aceşti oportunişti, politicieni de ocazie, ahtiaţi doar după funcţii, putere şi bani, mulţi dintre gălăţeni au de gând să-i „pedepsească” (re)trimiţându-i în Parlament. Cred ei că, în aşa fel, sforarii de la Dunăre îşi vor lua labele de pe oraş şi judeţ. Cei care gândiţi aşa pierdeţi din vedere un detaliu foarte important: şarlatanii sunt, de fapt, cei care vor lucra, că vă convine sau nu, la legile acestei ţări şi vor depune, măcar la modul teoretic, eforturi pentru a promova politici publice în interesul României şi al cetăţenilor săi, alături de Guvern. Credeţi că un aşa-zis politician, care nu s-a remarcat prin nimic bun în plan local sau naţional, care nu are un sistem de valori şi care nu-şi iubeşte propria ţară, merită să mai ocupe un fotoliu în Legislativ? Promovarea lor în asemenea funcţii, chiar şi doar din dorinţa – cel puţin nesănătoasă, spun eu – de a scăpa de ei, va fi decontată tot de cetăţeni! În final, cei care vor simţi pe propria piele efectele unor legi şi măsuri păguboase suntem noi! Dacă doriţi să îi sancţionaţi, trimiteţi-i acasă! Dar nu protestând prin neprezentare în secţiile de votare, ci la urne, cu ştampila în mână!

Vara aceasta este una fierbinte pentru politicul gălăţean, căci la nivelul partidelor se fac şi se desfac, în spatele cortinelor, listele de candidaţi. După cum ştiţi, legea a fost modificată în aşa fel încât a fost eliminat votul uninominal şi dispar colegiile. Alegătorii vor fi obligaţi să pună ştampila, aşa cum se întâmplă la Consiliul Local şi Judeţean, pe liste de partid pentru Camera Deputaţilor şi Senat.

Se spune că, la cei 72 de ani ai săi, Nicolae Bacalbaşa va deschide lista PSD pentru Senat. Florin Popa, până de curând viceprimar, vrea şi el un fotoliu de deputat, la fel ca proaspătul condamnat Florin Pâslaru, care ţinteşte un al treilea mandat. De cealaltă parte, senatorul Eugen Durbacă (73 de ani) şi-a negociat deja un loc convenabil pe listă. La PNL, Victor Paul Dobre şi Mircea Toader îşi aranjează cărţile, iar Nicuşor Ciumacenco speră să se impună şi el pentru Senat. Eugen Chebac (acum PMP) vrea un nou mandat. Pe liste şi-ar putea face loc şi fostul primar Marius Stan, Cătălin Cristache şi Cristian Dima, debutanţi în ale parlamentarelor.

Indiferent de cine vreţi să scăpaţi, nu uitaţi: sancţiunea nu înseamnă să-i promovăm!

Citit 1876 ori Ultima modificare Luni, 18 Iulie 2016 19:41

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.