Cu biberonul în instanţă

Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

În stânga şi-n dreapta, numai persoane ofuscate de faptul că, în Sibiu, cineva ia 35.000 de euro indemnizaţie pentru creşterea copilului, după ce modificarea legislativă a eliminat plafonul sumei acordate. Mie, una, mi se pare perfect justificat să primească banii aceia, dacă într-adevăr reprezintă 85 la sută din veniturile obţinute în cele 12 luni de dinaintea naşterii copilului, venituri pentru care a plătit statului toate taxele.

Ce mi se pare nejustificat este să munceşti pe un salariu mic şi să constaţi, la naştere, că unul dintre angajatorii la care ai lucrat în ultimul an a omis să-ţi vireze taxele aferente unei singure luni, caz în care pierzi indemnizaţia de mămică, deşi ai cotizat ani întregi la stat. Şi cine îmi spune că mama în cauză ar trebui să dea angajatorul în judecată, să ţină cont că a avea un nou-născut în casă (mai ales dacă eşti departe de familia lărgită şi nu ai pe absolut nimeni cu care să laşi copilul, fie şi o oră) nu-ţi lasă timp de asemenea aroganţe. De unde bani să plăteşti avocatul, dacă tu tocmai te-ai trezit fără niciun venit, de unde timp să te duci prin instanţe, dacă, forţată de împrejurări, alegi să te reprezinţi singură? Şi, mai ales, de unde putere să rezişti presiunilor - fiindcă, de regulă, angajatorii surprinşi în ofsaid asta fac, pun presiuni pe tine să renunţi, mai ales că, nu-i aşa, la sfârşitul unui an sau a doi, în principiu tot acolo trebuie să te întorci?

Eu nu sunt mamă, dar sunt înconjurată de mame şi nu-mi amintesc să fi avut vreuna timp de orice în afară de bebe, cel puţin până acesta a împlinit un an. Şi, chiar şi atunci, multe nu au mamă, mătuşă, soră ori altfel de autoritate feminină de încredere cu care să lase copilul, iar o bonă, fie ea şi temporară, costă. În consecinţă, am mari dubii că vreo mamă care s-a trezit că nu beneficiază de indemnizaţie s-a dus repede în Justiţie să-i rezolve problema. Ori a avut tatăl bani destui cât să-i ţină acasă şi pe mamă, şi pe copil, ori a lăsat copilul la creşă şi s-a întors la muncă imediat după terminarea concediului post-natal.

Revenind la bani, mi se pare normal să-i asiguri unei mame 85 la sută din cât câştiga înainte de naşterea copilului. Fiindcă, deşi, poate, nevoile mamei scad, fiindcă se presupune că, nemaiducându-se la serviciu, nu mai are nevoie de bani de transport, de haine adecvate etc, în realitate, nevoile familiei cresc exponenţial. Dacă, să spunem, tu, adult, poţi amâna mersul la un medic specialist dacă n-ai bani luna asta, nu poţi face acelaşi lucru dacă ţi se îmbolnăveşte bebeluşul. Şi să n-o aud pe aia cu asistenţa medicală gratuită pentru copii, că ştim cu toţii cum funcţionează lucrurile: chiar dacă nu plăteşti consultaţia la medic, chiar dacă îţi dă şi reţetă compensată, medicamentele pentru copii costă, nu glumă. Ca să nu mai vorbim de biberoane, tetine, lapte praf, că nu oricine poate alăpta sau, şi mai rău, lapte special fără lactoză, dacă ai un copil alergic la aşa ceva (înţeleg că, în ultima vreme, sunt destul de multe cazuri), scaun special de maşină, cărucior multi-funcţional, pat, ţarc, premergător, scaun înalt pentru masă etc., etc., etc.. Un copil îţi schimbă complet viaţa, priorităţile, e mare lucru dacă reuşeşti să funcţionezi eficient şi în condiţii financiare ideale, d-apoi fără bani. Şi e firesc să-ţi fie recunoscute nişte drepturi pentru care ai muncit, fără să trebuiască să dai pe cineva în judecată.

Citit 1852 ori Ultima modificare Marți, 06 Septembrie 2016 18:36

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.