Plonjându-ne pe toţi rapid înapoi în anii ’90, şomajul a redevenit sperietoarea numărul unu a românului. Lipsa unui loc de muncă era o certitudine, la sfârşitul lunii trecute, pentru 20.033 de gălăţeni.
E drept, circa 10.000 dintre aceştia sunt şomerii satelor, cei care se plimbă de ani de zile prin statistici, negăsindu-şi niciodată o oportunitate de angajare aproape de casă. Dar, chiar şi aşa, mai rămân peste 10.000 de persoane din oraşe (majoritatea din municipiul reşedinţă de judeţ) fără slujbă, iar în multe cazuri acestea sunt, probabil, şi cap de familie, ceea ce amplifică dimensiunea dezastrului.
Ca să ne facem o idee mai clară, e suficient să spunem că, la finele lui iunie 2008, erau 11.613 şomeri, dintre care 10.000 reprezentau, cum spuneam mai sus, persoanele fără loc de muncă din mediul rural. Rezultă că doar 1.613 oameni, faţă de actualii 10.033, nu aveau slujbe. Zdrobitoare comparaţie.
Dacă mai adăugăm numai cei peste 500 de gălăţeni care vor pleca în şomaj, în perioada următoare, din Şantierul Naval Damen, ne ia cu frig pe şira spinării şi pe bună dreptate. Iar veştile rele nu se opresc aici. Circa 500 de posturi din învăţământul gălăţean dispar şi disponibilizările colective continuă în forţă.
Iluziile într-o relansare a economiei în a doua jumătate a anului se dovedesc, cel puţin deocamdată, deşarte. În aceste condiţii, nu e de mirare că, potrivit Sondajului Special Eurobarometer 316, realizat la cererea Comisiei Europene, 35 la sută dintre români se tem că-şi vor pierde slujba din cauza crizei economice, iar peste jumătate din populaţie este de părere că răul, din punct de vedere al pieţei muncii, abia urmează să vină.
Nici la Galaţi, lucrurile nu sunt roz. Nu se întrevăd soluţii-minune de ieşire din criză, nici angajatori-mamut nu aterizează pe plaiurile dunărene să ne scoată basma curată din situaţie. Nu se deschid şantiere peste noapte (cu excepţia celor din municipiul Galaţi, pe proiectul finanţat european ISPA, care se deschid, se închid şi iar se deschid când şi unde nu te-aştepţi, zăpăcind traficul rutier şi înnebunind riveranii), nu apar, din pământ, din iarbă verde, soluţii de reconversie profesională pentru foştii siderurgişti – cum s-a întâmplat acum 6-8 ani.
Şi, chiar dacă oamenii s-ar recalifica, nu are, asta e clar, cine să îi angajeze. Ce şi cât mai mişcă, economic vorbind, în judeţul nostru se află pe umerii unei părţi extrem de mici a populaţiei.
Să facem un calcul simplu: avem peste 144.000 de pensionari, peste 20.000 de şomeri, dintre care 10.000 la sat, peste 100.000 de copii de vârstă şcolară şi preşcolară. Mulţi dintre gălăţenii de vârstă activă sunt încă plecaţi din ţară, iar din evidenţele Fiscului, s-au depus fişe fiscale de către angajatori pentru un număr de circa 180.000 de persoane.
Cu alte cuvinte, un număr destul de mic de concetăţeni de-ai noştri, care muncesc (cu acte în regulă!), plătesc taxe, contribuţii de tot felul etc şi, evident, contribuie, prin consum, la menţinerea pe picioare a comerţului gălăţean. Asta dacă nu îi va atinge şomajul şi pe ei.
