„…să avem ţărişoară,
Unde să him numai noi dă noi!”.
(Ion Budai Deleanu - „Ţiganiada”)
Viaţa bate filmul, realitatea întrece literatura, imaginaţia are şi ea limitele ei, motiv pentru care este adeseori întrecută de ştirile zilei. Povestea lui Parpangel, eroul lui Ion Budai Deleanu din epopeea cunoscută, e nimic faţă de zecile de întâmplări ale politicienilor noştri, care se străduiesc din răsputeri să ne pălească sistematic în moalele capului. De dragul ţărişoarei (!?), contemporanii noştri se luptă cu Satana economică , europeană şi mondială, fără să fi citit, sau fără să-şi mai amintească, ce brusc s-a trezit eroul „Ţiganiadei” din hanul fericirii în balta cu broaşte.
Pe autor, imaginaţia l-a purtat din Rai în Iad şi înapoi, însă el făcea literatură şi mai avea şi o căruţă de umor disponibil. „Vitejii” lui se luptau cu vitele în loc de oştiri şi haleau lacomi carele cu bucate, visau cu ochii deschişi râuri de lapte şi de rachiu, copaci în care cresc turte, colaci şi covrigi, dealuri din brânză şi slănină.
Eroii de astăzi ne promit pâinea şi circul din patru în patru ani, dar se înfruptă numai ei, cu polonicul puterii, din râurile de lapte şi miere visate de tot necăjitul. Literatura are bun simţ, realitatea nu.
Voinicul din carte, în armură strălucitoare, eşuează terestru printr-o căzătură de pe cal. Parpangel îşi frânge oasele şi nu face nici o scofală. Viteazul nostru DNA pare să aibă oase de pisică la câte căzături a încasat după promisiunile de fapte măreţe, ca să dăm doar un exemplu, la întâmplare. Iar clienţii săi nu ologesc niciodată în urma loviturilor primite.
Ţiganii lui Budai Deleanu, adunaţi în sobor, nu se pot pune de acord şi ţărişoara lor rămâne tot fără formă de guvernare, pentru că nimeni nu acceptă opiniile nimănui. Nu-i bai, e literatură!
Însă noi trăim de două decenii într-o dispută la nivel înalt care, culmea!, este reală. Iar, în ultimii cinci ani, politica e mai ceva decât soborul din „Ţiganiada”. Certuri, jigniri, acuze, trimiteri în instanţă, dezvăluiri incendiare şi păreri contrare într-un limbaj suburban. Şi nimeni nu are decenţa să recunoască faptul că eroii zilei ar trebui să cadă în derizoriu şi să fie înlocuiţi.
„Eşecele” şi „succesurile” nu te coboară ci, s-a dovedit cu votul, te ridică în ierarhia europeană. Bostănăriile, ca şi ouăle, devin pretext literar, nu cauză a discursului politic. Lăturile aruncate peste geamul puterii au miros de tuberoze şi spală, nu murdăresc, obrazurile groase ale celor care se ţin cu dinţii de scaun.
După vizita preşedintelui la Dăbuleni, cauzată de supărarea localnicilor amestecaţi, cu bostănăria lor cu tot, dar fără voie, în scandalul dintre Băsescu şi Geoană, mai rămâne doar să comandăm, la toamnă, un festival tematic, cu horă aferentă, pentru prietenia certificată guvernamental dintre PD-L şi PSD. Caragiale, fin cunoscător al pupatului din piaţă, e deja mic copil. „Ţiganiada”, recitită şi comentată cu trimiteri la exemplele actuale, ne-ar fi mult mai folositoare.
Dacă ce vedem, trăim şi votăm nu ne ajută să ne adunăm minţile, poate un recurs la memoria anilor de şcoală ne-ar aduce cu picioarele pe pământ. Că altfel rămânem, dacă nu suntem deja, „numai noi dă noi”, depăşind lejer pretextele literare, cu o „Ţiganiadă” pe cap cât casa.
