Durere şi lacrimi, într-un film al neputinţei

Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

Tragedie fără margini pentru sute de familii din judeţul Galaţi. Sute de case au fost inundate de ape, iar agoniseala oamenilor a fost distrusă. Peste 1.000 de persoane au rămas fără documente, medicamente, haine şi bunurile din imobile, după ce au fost evacuate din calea apelor. Mulţi s-au adăpostit pe la rude sau vecini, alţii au fost nevoiţi să doarmă în sălile de sport puse la dispoziţie de primării. Încă din prima seară au început să vină şi ajutoarele pentru cei care dormeau în sălile de sport, ajutoare oferite de Crucea Roşie şi de biserici.

Povestea din 12 octombrie 2016 este identică cu aceea din septembrie 2013, doar că acum situaţia este mult mai dramatică. Singura parte bună în tragedia de anul acesta, spre deosebire de cea din 2013, este faptul că apele nu au luat nicio viaţă. În rest, totul este un film mult prea dramatic. Şi spune asta un om care nu a fost implicat direct, nu a avut rude implicate direct, nu a pierdut nimic şi pe nimeni, ci doar a fost şi a consemnat ce se întâmplă acolo, atât în 2013, cât şi în 2016.

Atunci, timp de o săptămână, zi de zi, am mers în judeţ şi am stat de vorbă cu oamenii. Lacrimi, durere, păreri de rău, acuzaţii şi rugăminţi fierbinţi către autorităţi şi către divinitate. Aceeaşi poveste am trăit-o şi acum, după trei ani şi o lună. Unii dintre cei cu care am stat de vorbă acum au fost afectaţi şi în 2013 de inundaţii. Deşi şi-au văzut agoniseală distrusă, oamenii au găsit puterea să meargă mai departe. Şi-au curăţat casele de nămol, au stat luni de zile în containerele puse la dispoziţie de autorităţi, au muncit şi şi-au refăcut viaţa. Au crezut că aceea este cea mai grea încercare a lor. Viaţa şi natura le-au demonstrat însă altceva.

Scenaristul celor două episoade de inundaţii din judeţul Galaţi pare să aibă un umor mult prea negru. A copiat povestea din 2013, a schimbat doar câteva personaje şi data şi a produs un nou film al neputinţei.

Acum, când viiturile i-au lovit din nou, lacrimile din ochii localnicilor din Pechea şi Slobozia Conachi, cele mai afectate comune, curg necontenit din ochii deja obosiţi şi arată deznădejdea din sufletele lor. Toţi mărturisesc că nu mai au putere să o ia, din nou, de la capăt. Şi, cu toate acestea, vor fi nevoiţi să o facă. Dacă nu pentru ei, măcar pentru copiii şi nepoţii lor.

Până îşi vor găsi însă puterea de a o lua de la zero, îşi plâng durerea şi imploră Divinitatea să oprească ploile. Rugăciunile par să fie singura lor alinare.

În unele cazuri, deloc puţine, durerea se transformă în mânie, care se revarsă, precum apele care le-au invadat casele, spre autorităţi. Primarii, Guvernul, miniştrii, toţi sunt vinovaţi, deopotrivă, din punctul lor de vedere. Supărarea le trece parcă atunci când văd totuşi că edilii de la ei din comunitate fac tot ce le stă în putinţă să le întindă o mână de ajutor. Nu la fel se poate spune însă de mânia îndreaptată către guvernanţi. Şi parcă ea devină şi mai crâncenă atunci când aud că doar Guvernul, care nu le-a văzut povestea decât la televizor, le poate da un ajutor financiar consistent pentru a-şi reface casele. Astfel, mânia şi durerea îşi dau mâna şi fac totul mult mai tragic. Şi cum ar putea fi altfel, în condiţiile în care peste tot unde te uiţi vezi doar apă.        

Citit 2142 ori Ultima modificare Joi, 13 Octombrie 2016 17:27

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.