Sunt decenii la rând de când populaţia multor state dezvoltate din Europa se află într-un continuu declin demografic. Fenomenul a devenit vizibil şi în România, cunoscând o intensificare, mai ales după anul 2000. La noi, însă, scăderea numărului de locuitori nu a fost contrabalansată de o creştere a calităţii vieţii, aşa cum s-a întâmplat în ţările din vestul continentului sau chiar în unele state vecine nouă. Am ajuns astfel în situaţia de a fi nu doar mai puţini şi mai îmbătrâniţi, ci şi mai puţin inteligenţi. Nu este o figură de stil, ci o constatare cât se poate de obiectivă a medicilor pediatri, care pun observaţia în special pe seama carenţei de fier din alimentaţia multor copii, o problemă de sănătate publică în România.
Medicii au atras atenţia în repetate rânduri asupra faptului că o cantitate insuficientă de fier în alimentaţie are efecte negative asupra dezvoltării cognitive a copiilor. În timp, acest lucru se traduce prin performanţe şcolare scăzute şi printr-o scădere a calităţii vieţii de zi cu zi. Spre exemplu, rezultatele testelor PISA din anul 2012 arătau că aproape 40 la sută din elevii români au dificultăţi să citească şi să înţeleagă un text şi pot rezolva doar exerciţii de bază la matematică.
Un studiu recent vine să întărească aceste concluzii. Potrivit cercetării, în România sunt cu 15 la sută mai mulţi copii anemici şi cu lipsă de fier decât media din ţările dezvoltate. Cu siguranţă, de vină pentru alimentaţia deficitară a micuţilor nu este doar sărăcia, ci şi ignoranţa şi lipsa de interes a părinţilor. Vorbim despre o situaţie care se perpetuează de la generaţie la generaţie, din moment ce peste 40 la sută din femeile însărcinate în luna a şaptea au ele însele carenţe de fier.
Vrând-nevrând, sunt nevoit să aduc iarăşi în discuţie aşa-zisul sistem de sănătate românesc, în care educaţia medicală este ca şi inexistentă. Sufocat de birocraţia absurdă sau, pur şi simplu, blazat, doctorul ignoră de multe ori acest aspect esenţial al actului medical. Se ajunge astfel în situaţia ca părinţii să nu aibă nici măcar noţiunile elementare de creştere a copilului.
Lucrurile se prezintă cu siguranţă mai rău în mediul rural, dar nici la oraşe nu sunt cu mult mai departe. Educaţia medicală se află la cote atât de reduse, încât unele situaţii pot părea de-a dreptul neplauzibile. Pe un ton deloc amuzat, un chirurg gălăţean îmi povestea, de curând, că mulţi pacienţi îşi ignoră pur şi simplu boala de care suferă până ce ajung într-o stare de mizerie fiziologică greu de descris. Într-o epocă în care informaţia este la un click distanţă sau la o întoarcere de pagină, sunt persoane care nu înţeleg cum respiră, care nu ştiu unde se află inima, plămânii sau ficatul.
Mai grav este că situaţia pare să treacă neobservată - poate cu bună ştiinţă - de către autorităţi. Educaţia sanitară ar trebui începută încă din clasele primare. Bineînţeles, acest lucru nu se întâmplă. Sărăcia, fiică bună a corupţiei şi a ignoranţei, ar trebui şi ea combătută prin decizii care să pornească de la nivel central. Bineînţeles, nici acest lucru nu se întâmplă. Nimic nu se întâmplă cum trebuie într-o societate bolnavă, care acceptă şi chiar girează coruptocraţia.
