„Cum adică Primăria nu are locuinţe sociale să închirieze, când s-a spus că s-au făcut peste 1.200?!”, se minuna, ieri dimineaţă, o gălăţeancă venită cu jalba la ziar. „S-au făcut, doamnă, dar pe hârtie”, i-am explicat, uşor jenată. Că în primul cartier social s-au construit doar 529 din cele 756 care trebuiau ridicate, dar nici ele nu pot fi date încă în folosinţă, iar construcţia celorlalte 456 de apartamente n-a început şi probabil nici nu va mai începe vreodată…
Realist vorbind, pe gălăţeanca în cauză n-ar fi trebuit s-o mai frământe griji locative. Aşteaptă din 2002, de când şi-a depus dosarul pentru o locuinţă la Primărie să primească un acoperiş deasupra capului şi, în sfârşit, în primăvară a primit! În Micro 17. Da, fix în acel campus social care ar fi trebuit să fie gata, hăt!, în august anul trecut, dar nu e locuibil nici acum. Aşa că stă, în continuare, cu soţul şi cei doi copii, într-o cămăruţă din casa soacrei, care, la rându-i, stă cu bărbatul în cealaltă încăpere a casei. Şi cu toţii se întreabă dacă ar trebui să ia lemne mai multe, să le ajungă să-ncălzească două camere la iarnă.
Dar, nu-i aşa, locuinţă socială are! Aşa cum are şi Galaţiul un Parc Industrial. De ce mi-a venit în minte? Pentru că taman luni seară, într-o emisiune preelectorală, un candidat la parlamentare înfiera cu mânie proletară jalea din Parcul Industrial şi cheltuielile mari decontate de la bugetul local, pentru pierderile induse de sistemul centralizat de apă caldă şi căldură. Politicianul spunea cu multă convingere că, în loc să dea banii pe pierderile unui sistem păgubos, mai degrabă ar fi investit în hale în Parcul Industrial, şi le-ar fi pus la dispoziţie start-up-urilor, adică afacerilor la început de drum. Iar Parcul Industrial n-ar fi stat pustiu, în bătaia vânturilor, ci ar fi creat locuri de muncă.
Câtă dreptate avea! Păcat că n-a făcut cum zice acum pe vremea când făcea parte din administraţia care a construit prost, scump şi păgubos Parcul Industrial. Fireşte, pe atunci era la un alt partid decât acum. Şi ştiţi ce e ciudat? Că nici nu părea să-şi amintească asta! Nici usturoi nu mâncase, nici gura nu-i mirosea.
Fireşte, nu e prima dată când un politician-candidat se comportă ca şi când, până să devină candidat şi să dea pe-afară de soluţii şi proiecte salvatoare pentru oraş şi judeţ, n-ar fi trăit în Galaţi! N-ar fi văzut mizeria, sărăcia, disperarea oamenilor! Şi, mai grav, n-ar fi fost părtaş, el însuşi sau partidul pe care îl reprezintă, la căderea liberă a Galaţiului! Şi mimează atât de candid implicarea şi uimirea, de parcă toţi am fi ieşit din maşina de spălat creiere şi am fi trecut şi pe la storcător, să nu rămânem cu ceva amintiri sau idei preconcepute.
Ipocrizie? Fariseism? Duplicitate? Nici nu ştiu ce cuvânt s-ar potrivit mai bine pentru o asemenea atitudine.
Şi mă întorc la gălăţeanca de venise cu necazul la ziar şi la dilema ei: „Păi, şi atunci de ce s-a spus că sunt peste 1.200 de locuinţe?”. „Pentru că era campanie electorală”, mi-a venit răspunsul pe buze. „Şi acum cine suferă?” - „Cei care au crezut şi i-au votat!”, i-am spus, luându-ne la revedere. Ea, cu dilema ei, eu, cu a mea: „De ce eşti ipocrit, domnu’ candidat?”.
