Acum, că tot bate noul an şcolar la uşă, ne-am fi dorit ca, după şedinţa cu aerosoli de la Mamaia, liderul PSD, Liviu Dragnea, să anunţe drept prioritate zero problemele din Educaţie şi nu gogomănia aia cu organizarea referendumului privind (re)definirea familiei în Constituţie. Se bate, pur şi simplu, apa în piuă, pe o falsă problemă, pentru că în prezent nu credem că se poate pune la îndoială concepţia majorităţii românilor despre ceea ce ar trebui să fie fundamentul unei familii.
Avem însă o problemă reală cu sistemul de învăţământ, care, într-adevăr, a rămas fără mamă, fără tată. Asta deşi, dacă e să o luăm "ca la carte", social-democraţia - doctrina dominantă a actualei Puteri - ar trebui să pună în mod deosebit accent pe accesul la educaţie, atât ca formă de solidaritate socială, cât şi ca modalitate de creştere a egalităţii de şanse în societate. Avem, din păcate, politicieni care caută egalitatea doar între dulăi.
În timp ce partidele se bat pe ciolan, o informaţie statistică, a INS, ne dă sec dimensiunea dezastrului: o gospodărie din România cheltuieşte, în medie, lunar, 4,05 lei pentru educaţie! Mult mai puţin decât pe factura de mobil sau pe cea de la apă şi canalizare! Asta, da, problemă a "definirii familiei" din ţara asta: că în formarea generaţiilor viitoare se investeşte mai puţin decât într-un pet de bere, că tindem, per ansamblu, să devenim o societate retardată din punct de vedere al competenţelor, al pregătirii profesionale sau al capacităţii de adaptare!
Cu educaţia în picaj, mitul ţării cu mână de lucru ieftină şi bine pregătită începe să se spulbere. Greu mai găseşti un lăcătuş sau un tractorist bun. Până şi culegătorii de vie au devenit o raritate, dar avem din belşug analfabetism şi abandon şcolar, instituţii de învăţământ ce stau să se dărâme sau cu WC-ul în fundul curţii. Mai mult, sărăcia lucie a devenit un fel de virtute, aducătoare de ajutoare sociale greu de justificat în faţa unuia care munceşte cu salariul minim pe economie. Cu toate astea, învăţământul e mereu codaş printre priorităţile guvernanţilor.
Reprezentată în Parlament sau ministere, "ţara" te vrea prost. Prostia nu doare, umflă doar cheltuielile bugetare, dar e o sursă infinită de putere pentru politicienii care "luptă pentru familie" până n-o mai rămâne piatră peste piatră din ea.
