Tatăl nostru din autobuz

Evaluaţi acest articol
(26 voturi)

Miroase greu a aer dospit în praf şi sudoare veche. Şi nici măcar nu suntem prea mulţi călători în autobuzul ostenit. De vină-s geamurile meschine, prin care abia pătrunde aerul de-afară. "Tatăl nostru care ne eşti în ceruri…", un glăscior mic sparge monotonia huruită a motorului pus în mişcare. De unde sunt, nu-i văd chipul, ci doar picioruşele mici, încălţate cu papuci ieftini, de plastic. De fapt, un papucel se odihneşte gol, părăsit de piciorul care se odihneşte sprijinit de glezna celuilalt.

Rugăciunea, peticită cu cuvinte mestecate, continuă, deşi nimeni nu pare c-o aude. Se încheie abrupt, aşa cum a început, apoi o mânuţă mică şi murdară, strânsă căuş, se plimbă întinsă printre scaune. Degeaba. Nu-i Crăciun. Nici altă sărbătoare religioasă, care să mai deschidă inimile şi portofelele călătorilor. Autobuzul opreşte în staţie, puştiul ţâşneşte pe uşile deschise, ca într-un joc, şi se năpusteşte în următorul autobuz.

"Mâna întinsă care nu spune o poveste nu primeşte pomană!", îmi răsună în urechi, în minte şi-n suflet celebra replică a lui Gheorghe Dinică, din filmul "Filantropica". Un film tulburător, menit să deschidă ochii despre adevărata lume a cerşetoriei. Un film care m-a determinat să mă gândesc de două ori înainte de a pune un leu în mâna întinsă care spune sau nu o poveste.

"Tatăl nostru care ne eşti în ceruri"… îmi răsună în amintire şi gândul îmi zboară la referendumul pentru modificarea Constituţiei, dorit cu ardoare de susţinătorii familiei tradiţionale.

Şi mă întreb amar din ce "familie tradiţională" vine copilul trimis la cerşit, cu rugăciunea învăţată prost, aşa cum sunt trimişi alţi copii la şcoală, cu poezia memorată pe repede-nainte.

Fireşte, e bine s-avem o familie bine definită, din bărbat şi femeie, dar oare nu mai bine am avea o familie riguros definită din părinţi iubitori şi responsabili? Care să nu-şi trimită pruncii la cerşit prin autobuze, ci la joacă, dacă tot e vacanţă? Şi întreb coalizaţii sau propăvăduitorii familiei tradiţionale dacă n-ar putea circula, de pildă, cu autobuzele, ca să afle din ce familii (ne)tradiţionale vin copiii care-l urcă pe "Tatăl nostru" în autobuz… Şi cum ar putea să-i ajute? Că poate "Tatăl nostru" are destule treburi mai importante decât să-l poarte copiii prin autobuz.

Citit 2520 ori Ultima modificare Miercuri, 06 Septembrie 2017 18:35

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.