Ni se tot explică, în fiecare perioadă de depresiune economică, mecanismele care fac şi desfac destinele pieţei mondiale. Diferiţi specialişti, care mai de care mai titraţi, demonstrează, cu seriozitate, cum crizele financiare sunt de fapt produsul unui model de comportament uman.
Fostul preşedinte al Rezervei Federale Americane, Alan Greenspan, a declarat recent pentru BBC, că „există un mod de manifestare al oamenilor atunci când se confruntă cu lungi perioade de prosperitate, şi anume acela de a crede că acestea sunt neîntrerupte”. În consecinţă, oamenii riscă mai mult, vor mai mult, se întind, pe româneşte spus, mai mult decât le e plapuma.
Deci, spunea Greenspan, de vină pentru criză e „natura umană”. La noi, pe plaiuri mioritice, natura asta umană are alt coeficient de influenţă. Politica.
În România, nici criza, frate, nu se comportă omeneşte. Ea răspunde, ca dealtfel majoritatea aspectelor vieţii noastre cotidiene, mereu prezent la influenţa potentaţilor. Şi, nu ştiu dacă aţi observat, dar cum se apropie o campanie electorală, cum se schimbă, imediat, şi realităţile economice. Adică nici criza, dacă ne raportăm la anul 2009 aici de faţă, nu mai este cum o vedem noi, ci cum se vede de la centru.
Să recapitulăm: la Galaţi, rata şomajului este 10 la sută. De la începutul anului, s-au dat oameni afară pe capete: de la combinat, de la şantier, din construcţii şi, cu picătura, cam din toate domeniile de activitate. În oraşe, cam unul din trei mici întreprinzători (a se citi, de exemplu, chioşcarii de cartier) a dispărut deja sau se pregăteşte să tragă obloanele.
Mici fabrici de mobilă, de confecţii metalice ş.a. au pus lacăt pe uşă, disponibilizând toţi angajaţii, mai puţin paznicul. În plus, patronatele, supărate foc din cauza protestelor bugetarilor, despre care spun că au şi aşa salarii prea mari faţă de cele din mediul privat, se plâng că, deoarece salariul minim pe economie va creşte, va exista o presiune şi mai mare pe afacerile şi aşa şubrezite de criză. Şi, dacă vor fi două salarii minime – unul la stat altul la privat – nemulţumirile vor creşte.
În tot acest context mai degrabă apoteotic, ce se întâmplă? Vine guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, recunoscut dealtfel pentru analizele sale, de regulă corecte, asupra mecanismelor economice, şi declară, cu două luni înainte de alegerile prezidenţiale, că "Economia va reveni pe plus aproape sigur în trimestrul IV".
Adică taman când ne vom duce (dacă ne vom mai duce vreunul) să alegem un nou preşedinte pentru următorii cinci ani. Şi nu putem să nu ne aducem aminte că şi în 2000 tot aşa a cunoscut economia revirimente de campanie, după care s-au mascat efectele reale ale creşterii economice accelerate (riscul naturii umane de care vorbea Greenspan) şi, când am căzut, am făcut-o precum MIG-ul lovit în aripă.
Cum Dumnezeu se întâmplă să se termine criza taman înainte de mers la urne?
