Problemele din sectorul halatelor albe nu sunt generate numai de subfinanţare sau de salariile de mizerie cu care guvernanţii s-au decis să-i răsplătească pe cei care au grijă de sănătatea noastră. Ca în multe alte domenii ale spaţiului românesc, lege, afaceri, politică sau învăţământ, şi în sănătate ne furăm singuri căciula. Adică şi-o fură dumnealor, mulţi dintre cei care lucrează în sistem.
La prima vedere am putea spune că certurile, deciziile contradictorii, ascunderea gunoiului sub preş e semn că politica şi-a băgat coada şi în sănătate ca peste tot. Dar nu e numai asta. Ştim prea bine că există medici şi personal sanitar raliat la o platformă politică sau alta.
În campanie, toţi medicii care au candidat au dat consultaţii pe bandă rulantă. Dar nu ne-am mirat, pentru că omul obişnuit, sătul de cozi şi indiferenţă prin spitale şi policlinici a fost mulţumit să se „caute” gratis şi apoi să voteze cu cine vroia el.
Numai că şi campania a trecut, însă certurile, elegant denumite dispute sau opinii contrare, nu s-au încheiat. E un val de răutate şi ură care se propagă de nişte ani buni, cu motive pe care nici măcar cei în cauză nu le mai ştiu.
Să intri acum doar puţin cu lupa prin cotloanele adversităţilor din Spitalul Judeţean, de exemplu, ar fi curat scandal. Pensionări, politică şi meserie deodată, orgolii şi procese, întâietăţi nu întotdeauna justificate profesional, lipsuri şi beneficii, umblă vorbele precum porumbeii călători din etaj în etaj şi nimeni nu e dispus să cedeze.
Ultimul atac vine din partea unui şef de secţie care nu vrea să se mute la alt etaj. Nu contează că e vorba despre coborârea cardiologiei, de trei decenii cocoţată stupid în vârful clădirii, lucru care a generat pierderea unor pacienţi ce n-au mai ajuns cu infarctul de la parter la etajul nouă.
Nu contează nici faptul că, pe vreme de criză, spitalul primeşte bani să-şi modernizeze secţii care sufereau demult. Şi nici că decizia fusese luată. Contează numai că unul e de o parte a baricadei şi altul de alta.
La fel s-a făcut zarvă mare şi cu Facultatea de medicină. Că de ce, că unde, că are, că nu are. Simplul fapt că ea există, că se consolidează, la Galaţi şi nu în altă parte, nu i-a interesat tocmai pe unii dintre cei care ar putea beneficia de existenţa mediului universitar. Şi este vorba despre cei care sunt puşi de prea multe ori în faţa afirmaţiei: „cel mai bun medic din Galaţi este acceleratul de Bucureşti”.
Aşa că au lovit cât au putut în toate părţile. Ura şi ranchiuna, cărora li se adaugă prin unele locuri şi indiferenţa faţă de bolnavi, deveniţi un soi de accesoriu prins în lupta dintre cadrele medicale, rod adânc în sănătatea gălăţeană.
Zilele trecute am aflat că ar exista în spital un internist, venit prin ordinul ministrului, pe care nu-l vrea nimeni şi care bântuie nefericit în căutarea unui locuşor unde să-şi poată face meseria. Nici nu m-am mai obosit să verific, atât de plauzibilă mi s-a părut povestea. Şi poate că nu e reală.
Dar percepţia despre medicii gălăţeni asta este. Că sunt mereu grăbiţi, în căutarea câştigului imediat, puşi pe harţă şi scandal, pe verificat capra vecinului şi tras scaunul de sub cel care s-a aşezat mai întâi pe el.
Şi nu este în totalitate aşa. O spun din proprie experienţă. Cunosc medici care merită tot respectul, oameni care n-au uitat jurământul lui Hipocrate şi care se chinuiesc să îl pună în practică 24 de ore din 24. Care fac consultaţii, gărzi şi mai lucrează şi la cabinetul particular, au viaţă personală în reprize mai scurte decât consumă alţii să bârfească la cafele, şi muncesc pe brânci să-şi dea doctorate sau să afle ce mai e nou în domeniu.
De ce trebuie să fie sufocaţi de atmosfera irespirabilă pe care o creează ceilalţi? De ce nu au curajul să-şi facă singuri curăţenie în propria ogradă?
