Anca Spânu

Anca Spânu

Grădina de la bloc. Minunile colorate ale doamnei Veta Vasile (FOTO)

Sâmbătă, 05 Iunie 2021 00:00 | Publicat în SOCIETATE
Pe strada Oltului, mai aproape de capătul acesteia din Micro 18, dincolo de intrarea către Penny şi mai aproape de Lidl, se înșiruie câteva grădini minunate, pe care, dacă aveți drum prin zonă, le puteți admira în tot sezonul cald, fiindcă mereu au flori și dragostea cu care sunt îngrijite se vede în fiecare fir de verde. Acolo am întâlnit-o pe dna Veta Vasile, pigulind florile și udându-le, cercetând cu grijă fiecare zonă a grădinii minunate de care se ocupă de ani de ...

1 Iunie cu cozi la cinema şi degete de pui

Joi, 03 Iunie 2021 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Știam deja că Galațiului îi lipsesc spațiile comunitare, acele locuri unde se pot aduna, în siguranță, mai ales în condițiile sanitare actuale, grupuri mai mari de persoane. Nu avem piețe publice grandioase, nu avem nici măcar stadioane publice unde să putem fi în siguranță, singurele noastre spații de promenadă amenajate sunt Faleza și Grădina Publică, ambele improprii pentru evenimente cu participare largă, chiar și atunci când vremea e frumoasă. Știm cu toții cum au ...

De Ziua Internaţională a Copilului - bucurii pentru cei mici, în Arhiepiscopia Dunării de Jos

Miercuri, 02 Iunie 2021 10:00 | Publicat în SOCIETATE
De Ziua Internaţională a Copilului, în multe centre sociale şi parohii din Arhiepiscopia Dunării de Jos, cu binecuvântarea ÎPS Casian, au fost organizate o serie de activităţi dedicate copiilor. Potrivit părintelui Rareş Bucur, programele au început în multe parohii din Eparhia Dunării de Jos încă de duminică, când preoţii, în cooperare cu profesori şi voluntari parohiali, le-au oferit daruri celor mici şi i-au implicat pe aceştia în diverse şi multiple activităţi crea ...

Grădina de la bloc. Armonie şi culoare, în Mazepa II (FOTO)

Luni, 31 Mai 2021 00:00 | Publicat în SOCIETATE
Continuăm să vă arătăm ce au reuşit să facă frumos concetăţenii noştri din mai multe cartiere ale Galaţiului. Şi, pentru că serialul nostru a stârnit multe controverse, revin cu precizarea că doar autorităţile sunt în măsură să spună dacă şi unde se încalcă legea în materie de amenajare a spaţiului verde. Noi vă aşteptăm în continuare fotografiile şi informaţiile privind persoana sau persoanele care îngrijesc grădina, pe adresa Această adresă de email este ...

Din războiul străzii scapă cine poate

Sâmbătă, 22 Mai 2021 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Circulaţia pe străzile oraşului reşedinţă de judeţ, dar şi pe arterele din judeţ a devenit un teatru de război. Una după alta, zi după zi, se înghesuie ştirile despre accidente mortale, cu mulţi răniţi sau petrecute în condiţii altădată greu de imaginat: pe trecerea de pietoni, în plină zi, pe culoarea verde a semaforului. Noaptea, ce să mai vorbim, este măcel: autoturisme intrate pe contrasens se iau la trântă cu autotrenuri şi, evident, pierd lupta. Se pierd vieţi ...

La Galați, continuă campania de donare de sânge a clerului și credincioșilor

Vineri, 21 Mai 2021 10:00 | Publicat în SOCIETATE
În cele 41 de centre de transfuzii din România, numărul donatorilor în ultima perioadă a scăzut foarte mult, iar nevoia acută de sânge este în continuare destul de mare. În contextul pandemiei, pentru a facilita accesul cât mai multor persoane la donare, programul de lucru în centrele de transfuzie sangvină a fost prelungit şi sâmbăta. Ieri, la Galaţi, au donat sânge preoţi şi credincioşi din zona Tecuciului.  În cadrul Campaniei „Donează sânge, salvează o viață! ...

Astăzi, ne clătim privirea cu o grădină din Cartierul Aurel Vlaicu

Vineri, 21 Mai 2021 09:00 | Publicat în SOCIETATE
Serialul nostru cu grădinile de la bloc se bucură de succes atât printre cei care îngrijesc grădinile, cât şi printre cei care doar le admiră. Vă aşteptăm în continuare imaginile, însoţite de câteva informaţii despre persoana care se ocupă de spaţiul verde, pe adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. document.getElementById('cloak8eee69f3745c1d206db8535742dab9d5').innerHTML = ''; var prefix = '& ...

Grădina de la bloc. O oază de culoare în Micro 38

Marți, 18 Mai 2021 10:00 | Publicat în SOCIETATE
În toate cartierele Galaţiului stau oameni care fac eforturi pentru ca spaţiul verde comun de la parter să arate diferit, să fie frumos, verde, înflorit, pus în valoare. Vă aşteptăm în continuare mesajele pe Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. document.getElementById('cloak48ac3982f16fda23507e972a1207c735').innerHTML = ''; var prefix = 'ma' + 'il' + 'to'; var path = 'hr' + 'ef' + '='; ...

Grădina de la bloc. Omul sfinţeşte locul în Ţiglina III (FOTO)

Vineri, 14 Mai 2021 09:30 | Publicat în SOCIETATE
Gălățenii continuă să se ocupe de grădinile lor și nimic nu poate bucura ochiul mai mult decât o explozie de culoare văzută de la fereastră sau când cobori din bloc. Vă aşteptăm în continuare mesajele şi fotografiile pe adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. document.getElementById('cloakf14ef70ec24d7d296a73f19e5091a722').innerHTML = ''; var prefix = 'ma' + 'il' + 'to'; var p ...

Adunarea Naţională de la Blaj

Duminică, 16 Mai 2021 16:55 | Publicat în MAGAZIN
Adunarea Naţională de la Blaj din 3/15 mai - 5/17 mai 1848 a fost una dintre adunările românilor din Transilvania din timpul Revoluţiei de la 1848, prin care aceştia şi-au expus revendicările naţionale, politice, religioase şi sociale, pentru ca naţiunea română din Ardeal să beneficieze de aceleaşi drepturi ca şi celelalte naţiuni care locuiau în această provincie. Guvernul maghiar al Transilvaniei nu a oprit oficial ţinerea acestei adunări naţionale, aşa cum a fos ...
Pagina 4 din 87