Victor Cilincă

Victor Cilincă

Sindicaliştii s-au întâlnit cu PSD

Sâmbătă, 09 Octombrie 2010 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* Discuţiile cu parlamentarii social-democraţi au ţinut loc de pichetare * Ieri, pentru o oră şi jumătate, reprezentanţii sindicatelor din Cartel „Alfa” Galaţi au discutat cu parlamentarii PSD, la sediul de pe Domnească, pe marginea programului de guvernare al partidului, a măsurilor pentru păstrarea şi înmulţirea locurilor de muncă, pentru educaţie, protecţie socială, asistenţă medicală, protecţia copilului etc. Preşedintele Cartel „Alfa”, Romeo Gârneaţă, ne-a ...

Începe festivalul naţional studenţesc de teatru!

Sâmbătă, 09 Octombrie 2010 03:00 | Publicat în SOCIETATE
* Un regal cu invitaţi din SUA şi Ucraina * Ediţia a treia a Zilelor Teatrului Studenţesc de la Galaţi se va desfăşura, începând de luni dimineaţă, sub semnul aniversării unui deceniu de la înfiinţarea Departamentului de Teatru al Facultăţii de Arte gălăţene. În sala studio a facultăţii (aflată în perimetrul Facultăţii de Mecanică), de luni, ora 9,00, până joi, ora 20,30, se va mânca teatru pe pâine! În ediţia aceasta, în ciuda greutăţilor mari legate de criza ...

Reforma mică trage carul mare al Justiţiei!

Sâmbătă, 09 Octombrie 2010 03:00 | Publicat în JURIDIC
* Pentru o Justiţie mai rapidă * 100 de dosare pe zi în România, faţă de numai 5 în Franţa! * Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor (Cameră decizională) a dezbătut miercuri, până seara  târziu, proiectul de lege cunoscut sub numele de „mica reformă în Justiţie”, am aflat de la vicepreşedintele comisiei, deputatul conservator Bogdan Ciucă (FOTO), care era sigur că luni comisia va da votul final. Săptămâna viitoare, legea ar urma să intre în dezbaterea plenului. Es ...

Scriitorii gălăţeni au sediu… la Brăila

Sâmbătă, 09 Octombrie 2010 03:00 | Publicat în CULTURA
* O casă de vacanţă îi aşteaptă la Buzău * Galaţiul le oferă… promisiuni * 47 de scriitori gălăţeni şi brăileni, în UniuneFiliala Galaţi-Brăila a Uniunii Scriitorilor din România a devenit definitivă, din momentul în care a trecut de 51 de membri. Deşi între timp au plecat patru  membri pe la alte filiale din ţară, au intrat acum cinci. Şi, oricum,  odată pragul de 51 atins, chiar dacă se mai pleacă în alte părţi sau, Doamne fereşte, pe lumea ailaltă, filiala ...

QUERMESSA (10) - Furtuna Reginei Elisabeta

Sâmbătă, 09 Octombrie 2010 03:00 | Publicat în MAGAZIN
„Cum adică, să-l împăieze pe slujitor?!”, nu-i veni să creadă donei Isabela. V-am mai spus: pentru că purta numele fostei suverane catolice, blândei stăpânei nu-i venea deseori a crede lucruri de altfel cu înţeles uşor. „Pentru că a spart toarta ceşcuţei, stăpână”, îi repetă Elviria ceea ce tocmai auzise de la domnul Rossini  spunându-i stăpânului. „Mai bine îl biciuia cumsecade şi îl punea să muncească ca lumea. Mulţi servitori de astăzi nu muncesc cât ...

Legea pensiilor se întoarce în Parlament

Vineri, 08 Octombrie 2010 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* Deputatul Florin Pâslaru, PSD: Preşedintele recunoaşte frauda *„Preşedintele Băsescu şi-a dat seama de enorma fraudă făcută de Roberta Anastase şi de PDL şi a întors Legea Pensiilor la Parlament”, a declarat ieri deputatul PSD Florin Pâslaru. „Aceasta nu înseamnă însă că nu vom depune moţiunea de cenzură, după Congresul nostru din 16 octombrie. Prin care, în numele celor şase milioane de pensionari, să producem căderea celui mai prost guvern pe care l-a avut vreo ...

Doar primăriile PDL mai primesc fonduri

Vineri, 08 Octombrie 2010 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* Până în acest an, statul contribuia la reparaţia subsolurilor, spune deputatul Pâslaru * Deputatul PSD Florin Pâslaru a declarat că a aflat de la viceprimarul Nicuşor Ciumacenco despre o discriminare a primăriilor cu primari social-democraţi. Parlamentarul urma să se întâlnească ieri cu viceprimarul: „Vrem să ne întâlnim şi să discutăm despre posibilitatea ca  Guvernul să ne acorde fonduri. Pentru că a uitat să  mai dea bani la primăriile unde sunt primai ai PSD-ulu ...

O stradă, două sisteme (de parcare)

Joi, 07 Octombrie 2010 03:00 | Publicat în SOCIETATE
La Romarta veche parcarea dă pe-afară de maşini, deşi este cu plată şi cu paznic înarmat cu chitanţier. Dacă doar traversezi însă strada, de la Hotel „Galaţi” până la capătul trotuarului care merge spre pasajul pietonal, poţi vedea mereu câteva maşini care au reuşit să treacă peste bordură şi stau parcate pe frumoasele dale; poate nu se sparg… Maşinile stau acolo gratis, ba chiar legal: există în zonă chiar două semne care arată că parcarea pe  trotuar este p ...

Relaţia cu francezii, în răcire…

Joi, 07 Octombrie 2010 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Lista privind acordurile de înfrăţire şi  colaborare între comune din judeţul Galaţi şi localităţi din Europa, în special din Franţa, aşa cum apare pe site-ul Consiliului Judeţului Galaţi, arată în general o iubire mare, în anii de după Revoluţie, în care ajutoarele pentru un popor flămând, abia ieşit din comunism, au fost înlocuite treptat de ajutoare logistice şi donaţii substanţiale. Apoi, relaţiile s-au rărit…Brăhăşeşti - Saint EtienneAcordul de colaborar ...

Cel mai loial partidului

Joi, 07 Octombrie 2010 03:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Indiferent cât de discutat a fost topul absenţelor parlamentarilor noştri, sau cel al cheltuielilor lor lunare, faptul că cineva se îngrijeşte să se mai uite prin ograda Parlamentului României este un lucru bun. Pentru că Institutul pentru Politici Publice a relansat baza de date www.alesiivoteaza.ro, un site despre cum muncesc parlamentarii români, am intrat şi noi să-i căutăm pe gălăţeni. Deocamdată, pe deputaţi. Am aflat, aşadar, că deputaţii noştri nu se află nici pe ...
Pagina 379 din 499