„Cum adică, să-l împăieze pe slujitor?!”, nu-i veni să creadă donei Isabela. V-am mai spus: pentru că purta numele fostei suverane catolice, blândei stăpânei nu-i venea deseori a crede lucruri de altfel cu înţeles uşor.
„Pentru că a spart toarta ceşcuţei, stăpână”, îi repetă Elviria ceea ce tocmai auzise de la domnul Rossini spunându-i stăpânului. „Mai bine îl biciuia cumsecade şi îl punea să muncească ca lumea. Mulţi servitori de astăzi nu muncesc cât stăpânii lor! Hai, spune mai departe!”
„Păi, ca în fiecare an, în Lumea Nouă, flota de nord - cea cu ceşcuţele, a aşteptat apoi la Havana să urce flota de la Cartagena, încărcată cu aurăret şi odoare. Însă în acel an navele nu au plecat din Havana decât târziu, la sfârşitul lunii lui Cuptor, căci, după cum zice italianul, porunca stăpânei stăpânilor noştri, micuţa Regină italiană, era să steie toţi până veneau ceşcuţele, cu preţul capului! Astfel, flota «Nueva Espana», a nordului, şi flota «Tierra Ferme» au plecat în anul acela tare, tare târziu”.
„E ca şi când ar veni toamna şi s-ar noroi acum drumurile până la oişti: stai acasă! Toamna, pe mare se surpă cică apele, nu se mai lasă domesticite de om, ca un câine uitat ani buni în pădure, cari muşcă apoi chiar mâna care l-a hrănit şi bătut…”
„Şi chiar nu putea pleca măcar o parte din flotă?” „O flotă mică e vânată imediată de vasele corsare - hap! Aşa zice domnul Rossini – hap! Comandantul flotei de sud, don Antonio de Echeverz y Zubiza, adusese chiar foarte din timp argintul, smaraldele şi odoarele. La Veracruz, fildeşului, indigoului şi mirodeniilor trebuia să i se alăture însă tot porţelanul”.
„Când au putut să plece, era târziu! Un bun părinte iezuit chiar i-a sfătuit să rămâie peste iarnă. Dar ei au grăbit după moartea lor şi doña Moarte, ostenită, s-a lăsat ajunsă abia a doua zi. Atunci căzut o dată de sus, ca o mie de turnuri înalte de apă – n-au avut timp să zică nici măcar Ave Maria”!
Sau aşa zic cei puţini scăpaţi, după ce moartea s-a închinat şi a plecat. Atunci au pierit într-o clipă 11 corăbii mari cât un oraş, cu mărfuri de 14 milioane de pesos stivuite până la copastia aproape înfundată, de greutate, în apă.
„S-au scufundat cu toatele în ultima zi a lunii, într-o furtună zisă acum «a Reginei», căci fără blestematele de cufere oamenii ăia ar trăi! Au pierit «Nuestra Señora de la Regla», «Santo Cristo de San Román», «Nuestra Senora de Carmen», condusă de generalul Echiverz… Fiul său, comandant pe «Nostra Senora de Rosario», şi-a dat însă duhul la bord.”
„Mai bine de 600 de suflete – oşteni, negustori, corăbieri – au pierit atunci, şi câte bogăţii au pierdut armatori ca tatăl dumneavoastră, pe «San Miguel»”.
(va urma)
