Anca Melinte

Anca Melinte

Vadul Cărăbuş a fost ÎNCHIS. Lucrări de consolidare pe strada Cuza (FOTO)

Joi, 16 Iunie 2016 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
După aproape cinci ani de la sentinţa Judecătoriei, casa deputatului Florin Pâslaru va fi în siguranţă După ce a plătit nu mai puţin de 109.000 de lei, daune pentru faptul că nu a consolidat taluzul care ameninţă vila donată de deputatul PSD Florin Pâslaru fiului său, Primăria municipiului Galaţi s-a apucat, în sfârşit, de treabă. Vadul Cărăbuş a fost închis circulaţiei, iar SC Servland SRL a demarat lucrările care vor dura, conform municipalităţii, un an. Reami ...

EXPERIENȚĂ ADMINISTRATIVĂ/ Marius Humelnicu ia LECȚII de city management de la Florin Popa?

Joi, 16 Iunie 2016 06:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Aşa s-ar crede, dacă avem în vedere că viceprimarul (încă în funcţie) Florin Popa şi mai tânărul social-democrat Marius Humelnicu au stat mai mereu unul lângă altul, la evenimentul care a avut loc luni, în Sala Mare a Prefecturii. Vorbim despre înmânarea certificatelor de primar şi, respectiv, de consilier local celor aleşi în urma scrutinului din 5 iunie. Ei bine, prezenţa la această ceremonie a lui Florin Popa era cât se poate de firească, din moment ce politicianul con ...

Liberalii gălățeni au depus SESIZĂRI la Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați şi DNA cu privire la ALEGERILE LOCALE

Miercuri, 15 Iunie 2016 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Printr-un comunicat de presă remis redacţiei, Organizaţia Municipală a PNL Galaţi anunţă că a formulat, marți, 14 iunie, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi şi DNA, o sesizare penală cu privire la săvârşirea unor infracţiuni electorale. Mai exact, sesizarea vizează desfăşurarea scrutinului pentru desemnarea funcţiilor de primar al municipiului Galaţi, consilier local al municipiului Galaţi şi consilier judeţean al judeţului Galaţi. De asemenea, precizează PNL, ...

SUCCES pentru CrissMusic. Când e vorba de cântat, gălăţencele iau toate PREMIILE

Miercuri, 15 Iunie 2016 09:00 | Publicat în MAGAZIN
Alexandra Sîrghi şi Gunay Cilenti sunt, cu siguranţă, două nume cunoscute gălăţenilor, de la recentul sezon al concursului „Next Star”. Aplaudate şi apreciate pe scena talentelor de la Antena 1, cele două eleve ale CrissMusic Canto School, şcoala de muzică a soţilor Cristina şi Valentin Vasopol, artişti la Teatrul Muzical „Nae Leonard”, şi-au reconfirmat talentul şi vocile minunate, weekendul trecut, la Festivalul „Top Ten Kids”, de la Mihail Kogălniceanu - Constan ...

Două proiecţii de gală ale filmului BACALAUREAT, vineri, la Galați. BILETELE s-au pus în VÂNZARE

Marți, 14 Iunie 2016 17:15 | Publicat în MAGAZIN
Spectatorii vor avea ocazia să dialogheze cu regizorul Cristian Mungiu şi cu protagonista filmului, Maria Drăguş, actriţă germană cu origini gălăţene Celebrul film „Bacalaureat”, pentru care Cristian Mungiu a primit recent Premiul pentru Regie la Festivalul Internaţional de Film de la Cannes, va rula vineri, 17 iunie, de la orele 18,30 şi, respectiv, 21,00, la Cinema 3D "Ioan Manole". Potrivit jurnalistei Emanuela Turcu, organizator al evenimentului, spectatorii la cele două ...

ANGAJAMENTE/ Care vor fi primele măsuri luate de Ionuţ Pucheanu, PRIMARUL ALES al Galațiului

Marți, 14 Iunie 2016 06:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Chiar dacă încă nu a depus jurământul de primar, am fost curioşi care vor fi primele trei măsuri pe care le va lua edilul ales al urbei, Ionuţ Pucheanu, de îndată ce va ajunge la Primărie. Precizând că oraşul nu se poate schimba peste noapte, Pucheanu a nominalizat trei priorităţi: "Principale sunt problemele cu care ne vom lovi la iarnă - apa caldă şi căldura, cu care trebuie să intrăm în linie dreaptă de acum, să nu mai stăm cu emoţii în decembrie. Trebuie să fina ...

FOTO/ S-a făcut pace? Primarul ales şi consilierii locali au ACTE ÎN REGULĂ

Marți, 14 Iunie 2016 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Ionuţ Pucheanu şi Nicuşor Ciumacenco şi-au strâns mâinile, s-au îmbrăţişat şi s-au pupat * Moment de reculegere pentru Doruleţ Resmeriţă * Primarul în funcţie, Marius Stan, şi parlamentarii Eugen Durbacă şi Eugen Chebac au lipsit de la ceremonie Într-o atmosferă relaxată, cu aplauze reciproce, dar şi cu şampanie şi fursecuri oferite de primarul ales, Ionuţ Pucheanu, aleşii locali ai Galaţiului şi-au primit ieri, în Sala Mare a Palatului Administrativ, certificate ...

SUCCES pentru ”Voces”. Gălăţencele au CÂȘTIGAT trofeele ”Top Ten Kids”

Marți, 14 Iunie 2016 06:00 | Publicat în MAGAZIN
Marele Trofeu al Festivalului "Top Ten Kids", de la Mihail Kogălniceanu - Constanţa, şi alte două trofee la categoriile de vârstă 6-8 ani şi 11-13 ani reprezintă recolta de premii cu care gălăţencele Amalia Codreanu, Adina Bostan şi Ioana Bulgaru s-au întors acasă, după un weekend muzical. Cele trei talentate fetiţe sunt elevele profesoarei de canto Monica Măciuceanu, la "Voces School music & dance". Mărturii "Ne-am întors, duminică seară, de la un festival supergreu ...

ANALIZĂ ELECTORALĂ 2008-2016 | Ce-au avut şi ce-au pierdut CANDIDAȚII la PRIMĂRIA Galaţiului

Luni, 13 Iunie 2016 11:00 | Publicat în ANALIZĂ
Voturi, acesta este răspunsul scurt şi realist la întrebarea din titlu. Voturi pe care candidaţii care, pe 5 iunie, au încercat să câştige fotoliul de primar al municipiului Galaţi le-au pierdut în cei patru ani trecuţi de la precedenta lor înfruntare electorală. Chiar dacă susţinerea lor s-a schimbat faţă de alegerile locale din 10 iunie 2012, trebuie să ţinem seama de faptul că votul pentru funcţia de primar al oraşului este unul mai degrabă nominal decât politic. Iată ...

Un şarpe la Primăria municipiului Galaţi

Luni, 13 Iunie 2016 06:00 | Publicat în EVENIMENT
Din start, precizăm că nu este vorba de vreun trucaj! Şi nici de vreo regie! Şarpele din imagine chiar a fost surprins lângă peretele Primăriei municipiului Galaţi! Primărie din care, de pe 6 iunie încoace, se tot aud bârfe şi zvonuri cum că s-ar face de zor bagaje. Că directorii generali şi şefii pe care primarul Marius Stan i-a adus la cârma oraşului se pregătesc să se întoarcă de unde au venit. Dacă ar fi să dăm crezare acestor informaţii, s-ar crede că şarpele cu ...
Pagina 838 din 1583