Unde vor fi instalate primele toalete modulare

Unde vor fi instalate primele toalete modulare
Evaluaţi acest articol
(20 voturi)

După ce prima licitaţie, organizată la finele anului trecut, pentru achiziţia şi montajul unor toalete civilizate - adică racordate la canalizare, cu lavoar şi instant electric pentru apa caldă şi WC cu capac cu autocurăţare (dezinfectare) - a eşuat în lipsa ofertanţilor, Primăria municipiului Galaţi a reuşit să atribuie contractul la cea de-a doua licitaţie, după ce a crescut preţul. De întreţinerea toaletelor ecologice se va ocupa o firmă abonată la astfel de contracte în ultimii zece ani.

Potrivit unui comunicat de presă remis de administraţia locală, toaletele publice modulare vor fi furnizate şi montate de SC Agioser Construcţii Civile şi Industriale SRL, iar valoarea contractului este de 1.998.330 de lei.

„În perioada următoare vor fi instalate primele zece toalete în următoarele locuri: Parcul Unicom, Parcul Libertăţii, Parcul Rizer, Bariera Traian, Parc Gheorghe Asachi, Parc aferent Turn TV, Parc Viva, Parc Ţiglina I (şahişti), Casa de Cultură a Sindicatelor şi Grădina Publică. Toaletele vor fi racordate la sistemul public de canalizare şi sunt dotate cu lavoar şi dispozitiv electric pentru producerea apei calde, uscător de mâini, closet cu sistem de autocurăţare (igienizare) automatizată, alarmă în caz de vandalizare”, anunţă municipalitatea. În total vor fi 26 de toalete modulare la nivelul oraşului Galaţi.

Adio, Toi Toi!

Până la montarea primelor toalete modulare gălăţenii au parte de toalete ecologice. Contractul în valoare de 103.275 de lei fără TVA, încheiat cu firma Toi Toi&Dixi SRL, a expirat în această lună. Aşa că licitaţia pentru servicii de închiriere şi întreţinere a 80 toalete ecologice simple mobile şi igienizarea altor cinci toalete ecologice simple mobile, proprietatea municipiului Galaţi, a fost câştigată de singurul ofertant, firma Envirotech SRL din Constanta. Contractul are o valoare de 144.943 de lei fără TVA. Envirotech SRL  este firma care, cu excepţia anului 2017, a câştigat toate contractele de acest fel în ultimii zece ani.

Iată şi lista ofertelor cu care şi-a adjudecat contractele, aşa cum reiese din datele Serviciului Electronic de Achiziţii Publice: 112.971 de lei fără TVA în anul 2016, 127.248 de lei fără TVA în 2015, 108.192 de lei fără TVA în 2014, 152.512 de lei fără TVA în 2013, 153.982 de lei fără TVA în 2012, 163.000 de lei fără TVA în 2011, 150.000 de lei fără TVA în 2010 şi 198.956 de lei fără TVA în 2009.

Citit 6665 ori Ultima modificare Vineri, 25 Mai 2018 00:13

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.