Programul Pelerinajului de Florii, în municipiul Galaţi
Vineri, 11 Aprilie 2025 16:30 | Publicat în EVENIMENT
Sâmbătă, 12 aprilie, în municipiile Galaţi şi Brăila, precum şi în alte localităţi din Arhiepiscopia Dunării de Jos se va desfăşura tradiţionalul Pelerinaj de Florii.
În municipiul Galaţi, preoţii şi credincioşii se vor întâlni în faţa Bisericii „Vovidenia“, la ora 15.30, de unde, la ora 16.00, se va porni în procesiune pe Calea Domnească, spre Catedrala Arhiepiscopală.
La pelerinaj va participa şi Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de ...
Condiția lui Trump pentru a nu retrage trupe din Europa
Vineri, 11 Aprilie 2025 19:15 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Președintele american Donald Trump a declarat că nu exclude retragerea trupelor americane care sunt staţionate în Europa, apreciind că totul depinde de cum vor decurge negocierile pe care le va avea cu Uniunea Europeană în ceea ce privește taxele vamale, a anunțat Hotwnes.ro. Este prima dată când liderul de la Casa Albă vorbește despre posibilitatea retragerii trupelor SUA din Europa.
Trump a fost întrebat dacă are vreun plan de a reduce prezența armatei SUA pe continent, după ...
Italia face un prim pas către legalizarea prostituției
Vineri, 11 Aprilie 2025 18:15 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Italia a făcut prima referire directă la prostituție în clasificarea activităților economice pe care o folosește pentru colectarea de date și în scopuri fiscale, a anunțat vineri Institutul Național de Statistică de la Roma, citat de Reuters.
Potrivit celor relatate de Hotnews.ro, prostituția în Italia se află într-un vid legal, persoanele având voie să ofere servicii sexuale, fără ca această activitate să fie reglementată prin norme specifice. Pe de altă parte, organiz ...
Oricât de mohorâte ar fi vremea și vremurile, n-ai cum să treci pe lângă grădinița din imagine și să nu te înseninezi, măcar puțin, la vederea ei. E doar o grădiniță de bloc din Micro 19, dar modul în care a fost decorată cu plușuri și tot felul de jucării poate intra la categoria „terapie prin copilărie”.
Ni se pare o idee frumoasă și deopotrivă inedită de a expune și valorifica jucăriile în acest mod. Plantele de grădină se trec, în funcție de anotimp, dar ...
Patru medici din Iași, urmăriți penal pentru luare de mită
Vineri, 11 Aprilie 2025 17:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Trei medici de la Institutul de Boli Cardiovasculare din Iași și unul de la Spitalul de Psihiatrie „Socola” sunt urmăriți penal pentru luare de mită în formă continuată. Printre aceștia se numără și managerul Institutului, Grigore Tinică.
Potrivit procurorilor, Grigore Tinică ar fi primit, în ultimii cinci ani, de peste 20 de ori, atât direct, cât și prin intermediari, sume de bani cuprinse între 500 de lei și 3.500 de euro de la pacienți sau aparținători ai acestora. ...
Cursurile în trei schimburi vor fi interzise în şcolile din România
Vineri, 11 Aprilie 2025 19:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Organizarea cursurilor în trei schimburi va fi interzisă, începând cu anul școlar 2025-2026, a anunțat ministrul Educației, Daniel David. Joi, 10 aprilie, ministrul a publicat pe Facebook un raport de activitate în care a subliniat că desfășurarea orelor în trei schimburi reprezintă „o problemă majoră, care afectează calitatea actului educațional”.
Deși această practică nu este foarte răspândită, Daniel David a explicat că există unități de învățământ unde, d ...
Distracție pe toate gusturile, la cele două festivaluri din Galați (FOTO)
Vineri, 11 Aprilie 2025 17:00 | Publicat în Prima Pagina
Două festivaluri - unul în Grădina Publică și altul pe Faleza Dunării - ne vor îmbia cu distracție, surprize și tot felul de ispite culinare, în acest weekend. Vă reamintim, pe scurt, cele mai importante atracții ale celor două evenimente care au luat startul vineri, 11 aprilie, seară în care s-au aprins luminile de sărbătoare în cel mai important parc al orașului.
Se anunță un weekend plin, în ciuda temperaturilor scăzute. Festivalul Scrumbiei Dunărene se desfășoară ...
Incident feroviar pe ruta Budapesta - București
Vineri, 11 Aprilie 2025 15:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Un tren cu aproximativ 400 de pasageri, care circula pe ruta Budapesta - București, a fost implicat într-un accident în zona Poiana Țapului, din stațiunea Bușteni.
Șoferul unui autocamion a pătruns pe calea ferată, iar vehiculul a fost lovit de tren. În urma impactului, camionul a rămas blocat pe șine, ceea ce a dus la staționarea a trei trenuri de călători. Din fericire, nu au fost raportate victime.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Prahova a anunțat că trenul impl ...
România urcă în clasamentul salariilor minime din UE
Vineri, 11 Aprilie 2025 16:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
România a înregistrat progrese semnificative în ceea ce privește salariul minim, depășind trei state membre ale Uniunii Europene (UE), potrivit celor mai recente date publicate de Eurostat.
Deși rămâne în urma țărilor din vestul Europei, salariul minim brut din România a ajuns la 814 euro, devansând Bulgaria, Ungaria și Letonia.
În ultimii zece ani, salariul minim brut în România a crescut de peste patru ori. Dacă în 2015 era de 1.050 de lei, în prezent a ajuns la 4.050 de ...
Într-o primă etapă de taxare a tuturor produselor care intră în SUA, Donald Trump a început luna trecută cu o impunere de 25% asupra importurilor de oţel, aluminiu, vehicule şi componente auto, indiferent de ţara de origine.
În a doua etapă, președintele american a anunțat o taxă de bază de 10% pentru toate importurile (cu excepția celor deja taxate cu 25%), la care pentru zeci de țări se adaugă taxe vamale suplimentare, în funcție de excedentul lor comercial cu SUA.
Pent ...