S-au găsit fonduri pentru miere în şcoli

S-au găsit fonduri pentru miere în şcoli
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Plenul Senatului a adoptat propunerea legislativă privind acordarea de miere de albine ca supliment nutritiv pentru preşcolari şi elevii din clasele I - IV. Camera Deputaţilor este for decizional.

Preşedintele Comisiei pentru agricultură, senatorul PSD Doina Silistru, afirmă că propunerea legislativă modifică Legea 509/2006, care nu a fost niciodată pusă în aplicare din lipsă de fonduri. "În legea de bază, fondurile urmau să fie asigurate de Ministerul Educaţiei. În acest moment, am găsit sprijin la Ministerul Agriculturii şi responsabilitatea desfăşurării acestui program a fost preluată de acest minister din fondurile sale. Propunerea modifică şi modul în care se va acorda acest supliment copiilor, respectiv în borcănele în care încap 350 de grame de miere de albine, care se vor distribui o dată pe lună. Mierea de albine este un stimulent şi este, practic, un medicament care măreşte imunitatea copiilor. Sunt foarte mulţi copii care nu ştiu gustul mierii de albine şi nu cred că este o cantitate mare, nu poate să le facă rău, nu le ajunge decât maximum o linguriţă de miere pe zi", a declarat Silistru.

Citit 1686 ori Ultima modificare Duminică, 25 Martie 2018 20:31

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.