Centru de date de peste 100 de milioane de euro, în Campusul Ştiinţei

Centru de date de peste 100 de milioane de euro, în Campusul Ştiinţei
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

În Uniunea Europeană exista nevoia unui proiect extins în care cercetarea ştiinţifică să trateze deopotrivă posibilitatea de dezvoltare a zonelor dunărene, în contextul conservării biodiversităţii şi calităţii apei. "Danubius RI" este unul dintre proiectele strategice ale UE, în care România are privilegiul de a asigura coordonarea.

Privilegiul vine însă la pachet cu obligaţii ce presupun pregătirea temeinică a activităţilor acestui proiect, cu includerea într-un studiu de fezabilitate şi a unei cereri de finanţare care să asigure resursele financiare pe termen mediu şi lung. În cadrul proiectului pregătitor pentru partea română (Strategie şi acţiuni pentru pregătirea participării naţionale la Proiectul DANUBIUS-RI - DANS), coordonat din partea Universităţii "Dunărea de Jos" din Galaţi de prof. univ. dr. Cătălina Iticescu, reprezentanţii universităţii au participat la prezentarea proiectului, care a avut loc la Bruxelles, la Reprezentanţa Permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană.

Echipa gălăţeană a prezentat proiectul Centrului de Date localizat în Campusul Ştiinţei, str. Domnească, nr. 111, investiţie de peste 100 de milioane de euro, care va asigura capacitatea de stocare şi prelucrare rapidă a datelor de la toţi partenerii internaţionali ai proiectului Danubius-RI. În afară de crearea a peste 30 de locuri de muncă, Centrul de Date va asigura prezenţa universităţii gălăţene în prim-planul cercetării ştiinţifice de profil la nivel internaţional.

Participarea la proiectul Danubius RI se va face şi pentru cercetările în domeniul mediului, continuându-se tradiţia Centrului European de Excelenţe pe Probleme de Mediu, ECEE, creat acum aproape 20 de ani, şi care şi-a câştigat un renume pe plan naţional şi internaţional. "Universitatea "Dunărea de Jos" din Galaţi are ca preocupare continuă încurajarea şi valorificarea parteneriatelor internaţionale în vederea perfecţionării activităţii de cercetare, atât în ceea ce priveşte resursele umane, cât şi în ceea ce priveşte resursele materiale. Atuul principal al nostru este Dunărea: fluviu internaţional, cumulare de ecosisteme unice, arie cu specii vegetale şi animale de o extraordinară diversitate, cale de transport, sursă de apă potabilă, zonă cu potenţial turistic deosebit etc. Pentru activitatea de cercetare, internaţionalizarea este deosebit de importantă, pentru că asigură schimburi de experienţă şi confruntarea de idei şi principii", a explicat prof. univ. dr. Lucian Puiu Georgescu, secretar de stat în Ministerul Cercetării şi Inovării, care a participat la prezentarea proiectului, la Bruxelles.

Citit 1040 ori Ultima modificare Marți, 11 Decembrie 2018 02:06

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.