De obicei, revederile foștilor absolvenți se fac vara, când se închid școlile. Noi am decis, după lungi deliberări, s-o facem toamna. De ce toamna? Pentru că „Niciodată toamna nu fu mai frumoasă...”, precum zice Arghezi. Sau, pur și simplu, fiindcă „Toamna se numără bobocii”. Ne-am numărat (miercuri, 23 octombrie) și a ieșit cu minus. Minus cam o clasă, din cele două câte au fost la absolvire. Așadar, absenți cu carul. Mulți, cei mai mulți, motivat! Fie sunt plecați la Doamne-Doamne (Costel Luca, Tavi Grecov, Grigore Gorduz, Sterică Gheorghiu, Stelică Pană, Fane Ovanezian, Neculai Rotaru și alții), fie au avut o jenă să se scoale din pat și să pășească, nesigur, spre întâlnire, fie s-au grăbit la serviciu (I-auzi!) fiind zi de lucru, ori erau duși cu afaceri prin țară sau pe afară. Apropo de afară, celor care au ales șederea în străinătate (Israel, Austria, Germania, Canada, SUA etc) le-a fost greu să-și facă rezervări la avioane, din pricina bâlbâielilor organizatorice. Așadar, am mizat pe vreo 20 și ceva și au venit pe aproape. Exact 11!
Revederea a fost la liceu, altfel spus la fosta clădire a Liceului (astăzi Colegiu național) „Al. I. Cuza”, cea din Aleea Școlii. Astăzi pustie. După explicațiile de rigoare, paznicul ne-a dat voie să ne fotografiem la locul știut. Iar prietenul Vasile Caburgan, care ne știe și din alte asemenea ocazii, a procedat în consecință. Mai mult, a ținut seama de dorința unora de a fi scoși mai tineri în poză. Apropo, cred că a fost un moment istoric, care sper că va fi reținut ca atare. Pentru că nu multe promoții au ținut să se revadă după așa amar de vreme. E destul să spunem că unii dintre profesorii actualului prestigios colegiu poate nici nu erau născuți când noi terminam liceul cu același nume. Vreți alt motiv care ține de istorie? Păi, noi am prins notele rusești (de la 1 la 5) sau limba lui Pușkin predată masiv, alături de franceza bine înmugurind, după război, în sufletele noastre (grație profesorilor Șotrocan, Vasiliu ori Grigoraș); am fost marii beneficiari ai predării limbii latine, ai Logicii, dar și temeinic știutori ai unei cărțulii, Minerale și roci, ori ai Bazelor darwinismului. Ca să nu mai vorbim de Astronomie! La română i-am avut pe Popa Aneta, Riță Popa (de la el am auzit prima oară de Bacovia, în anii ’50!) sau David Bujoreanu (devenit ulterior mare șef de regiune), iar la matematică pe domnul Lepădatu (cam supărat pe regim...), pe doamna Frederic (care ne-a fost și dirigintă) sau pe dl Papadopol (tatăl distinsei Irinel Papadopol). Să nu uităm Istoria predată de domnul Chiricuță sau Sportul dlui Cucu (de-i ziceau unele colege, pe franțuzește, ca să nu se prindă, Avec-avec) ori Muzica, „dirijată” de domnul Vasilache, oaspete la adunarea noastră de 50 de ani, de la „Pescarul”). Și peste toți și toate neuitatul domn profesor Ioan Brezeanu, primul nostru director, un om cu totul deosebit, cu care ne-am revăzut la câteva trecute întâlniri. Sper să ne vadă și acum și să se bucure de acolo, de Sus.
Așadar, am fost numai 11. Între cei prezenți s-au aflat profesori, între care și universitari, (chiar și un fost decan, Viorica Constantin, șefa clasei), alături de ingineri cu diferite specializări, oameni „grei” în firmele unde încă mai lucrează. Fără a dori să demonstrez cât de mare a fost rolul acestei școli în devenirea noastră, trebuie să admit că fără ea nimeni n-ar fi reușit să ajungă la cota de competență atinsă. Despre ce s-a discutat la masa ce a urmat? Dincolo de amintiri, n-au putut fi evitate „poveștile” legate de felurite beteșuguri, situate îndeosebi la inimă. În rest, ne-am numărat anii și, cum unul dintre noi depășise 80, ne-am zis că se poate trece ușor de cei 78 ai majorității celor prezenți. Chestie care ne-a înveselit, determinându-ne să ridicăm în cinstea noastră și a celor absenți un pahar de bere fără alcool. Sau de apă plată ori suc...
