Paşi timizi spre educaţia financiară în şcoli

Paşi timizi spre educaţia financiară în şcoli
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

Simpozionul "Cultură şi educaţie financiară - exemple de bune practici", organizat de Inspectoratul Şcolar Judeţean, Şcoala Nr. 16 şi Şcoala "Sf. Grigorie Teologul", în parteneriat cu Casa Corpului Didactic, a avut suficient de mulţi participanţi, deşi s-a aflat la prima ediţie.

Desfăşurarea workshopului a beneficiat de o prezenţă numeroasă şi din partea reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean. Inspectoarea Simona Dumitriu, care se ocupă de proiectele educaţionale, a punctat faptul că este mai mult decât necesară educaţia financiară în unităţile de învăţământ: "Dacă nu învăţăm să ne gestionăm bugetul este rău. Se poate face educaţie financiară încă de la grădiniţă, când copilului i se pot prezenta sub formă de joc noţiuni despre bani, până la liceu, unde se pot face lecţii de antreprenoriat. Din nefericire, în şcoala românească nu s-a acordat o importanţă cuvenită acestei discipline. Suntem pe ultimele locuri în Europa şi asta se vede", a declarat Simona Dumitriu.

Inspectoarea Selena Costea a ţinut să adauge că, "poate altfel ar fi fost realitatea acum, dacă am fi implementat această educaţie financiară cu decenii în urmă, aşa cum au făcut state care acum sunt foarte dezvoltate".

Din partea organizatorilor a vorbit directoarea Şcolii Nr. 16, Mariana Mogoş, care a precizat că se doreşte ca toate lucrările prezentate la simpozion să fie publicate într-un ghid de bune practici, ce va fi la îndemâna tuturor cadrelor didactice din judeţul Galaţi. "E un început timid, aşa cum sunt toate începuturile, dar eu sper ca acest simpozion să prindă rădăcini şi să devină tradiţie, pentru că s-a văzut că e nevoie de educaţie financiară, de care elevii noştri au beneficiat până în prezent destul de vag".

Simpozionul a beneficiat şi de prezenţa câtorva specialişti în domeniul finanţelor. Printre aceştia s-a numărat Adina Dogaru, vicepreşedinta Confederaţiei Naţionale pentru Antreprenoriat Feminin. "Am organizat un maraton de educaţie financiară prin liceele gălăţene. Le-am explicat elevilor că, de multe ori, sărăcia este rezultatul unei mentalităţi greşite. Cei mai mulţi dintre noi sunt orientaţi spre supravieţuire, or, banii vin când eşti mulţumit şi echilibrat sufleteşte, când descoperi că poţi câştiga bani făcând ceea ce îţi place şi ceea ce te pricepi", a precizat Adina Dogaru.

Au fost prezentate peste 20 de lucrări orientate pe diferite niveluri de învăţământ. În plus, fiecare cadru didactic participant a adus desene şi postere realizate de elevi în legătură cu educaţia financiară, prezentate toate într-o expoziţie inedită.

Citit 1589 ori Ultima modificare Joi, 13 Aprilie 2023 17:34

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.