CNVA, Școala nr. 16 și Liceul tehnologic din Corod, decorate de președintele Iohannis de Ziua Educației

CNVA, Școala nr. 16 și Liceul tehnologic din Corod, decorate de președintele Iohannis de Ziua Educației
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Preşedintele Klaus Iohannis a decorat de Ziua Mondială a Educaţiei mai multe unităţi de învăţământ din țară, printre care și colegiile la care sunt profesori el și soția lui.

Cinci școli din România au primit cea mai înaltă distincție - Ordinul „Meritul pentru Învățământ” în grad de Mare Ofițer. Două dintre acestea sunt din municipiul Sibiu: Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” (unde predă limba engleză soția președintelui, Carmen Iohannis) și Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” (unde Klaus Iohannis a fost în trecut profesor de fizică).

„Onorăm rolul esenţial al tuturor celor care sunt parte a procesului de învăţământ în ghidarea tinerilor noştri pe calea cunoaşterii şi a asumării valorilor pe care se construieşte o societate liberă, prosperă şi puternică. A te dedica formării unor întregi generaţii este una dintre cele mai frumoase vocaţii”, afirmă preşedintele în mesajul transmis sâmbătă.

Au fost decorate cu acest prilej și trei unități de învățământ din județul Galați.

Colegiul Național „Vasile Alecsandri” a primit Ordinul „Meritul pentru Învățământ” în grad de Comandor, iar Liceului Tehnologic nr. 1 din comuna Corod și Școlii Gimnaziale nr. 16 din municipiul Galați le-a fost conferit Ordinul „Meritul pentru Învățământ” în grad de Ofițer.

... 

Ziua Mondială a Educaţiei este marcată în fiecare an la 5 octombrie, începând cu anul 1994.

Desemnată de UNESCO, această zi marchează semnarea, în 1966, a ''Recomandării UNESCO/OIM (Organizaţia Internaţională a Muncii) privind statutul profesorilor''. Această recomandare, alături de cea "privind învăţământul superior'' din 1997, constituie principalul cadru de referinţă pentru abordarea drepturilor şi responsabilităţilor cadrelor didactice la scară globală, potrivit site-ului en.unesco.org.

În România, Ziua Mondială a Educaţiei este marcată distinct de Ziua Învăţătorului (5 iunie), care a fost introdusă în structura anului școlar începând cu anul 2013.

Citit 3284 ori Ultima modificare Sâmbătă, 05 Octombrie 2024 12:08

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.