* Este singura unitate de stat din judeţul Galaţi şi una dintre foarte puţinele din ţară unde sunt grupe de copii cu vârste între 1-3 ani * Organizarea programului „cu pipeta” şi o hotărâre de neclintit sunt „armele” cu care directoarea, Sultana Militaru, a reuşit să implementeze un asemenea proiect ambiţios *
Grădiniţa Nr. 17 din Tecuci este ceva ce încă n-a văzut Galaţiul! Este singura instituţie de stat din judeţ unde sunt primiţi copiii cu vârste între 1-3 ani, în condiţiile în care statul nu s-a îngrijit să implementeze astfel de programe pentru mamele care sunt nevoite să se întoarcă la muncă. De regulă, părinţii sunt obligaţi să scoată măcar de 800 de lei pe lună, fie pentru angajarea unei bone, fie pentru înscrierea puiului la o grădiniţă particulară.
De la directoarea Sultana Militaru aflăm că nici în ţară nu sunt foarte multe grădiniţe unde personalul are curajul să-şi asume o asemenea răspundere: „Au venit din mai multe părţi ale ţării inspectori şi educatoare care vor să „fure” modelul”, se mândreşte ea.
E greu şi cu unul! Ce te faci cu 20?
Gândiţi-vă numai la cât de greu este să creşti un singur copil cu vârsta între 1-3 ani, dar ce te faci atunci când ai în grupă 20 de asemenea prichindei, puşi pe şotii, abia reuşind să îngaime câteva cuvinte şi nedezlipiţi încă de capitolul „pampers”? Te aştepţi să dai ochii cu un vacarm de nedescris. Greşit. Suntem invitaţi într-o sală destul de micuţă, e drept, unde piticii par să se simtă ca la ei acasă. Unii stau tolăniţi pe jos, sau sunt aşezaţi pe nişte cuburi uriaşe din burete, sau se târâie printr-un tunel de pânză, în timp ce alţii „meşteresc” nişte jucării. Abia au învăţat să-şi ţină echilibrul la mers. Nici n-am intrat bine pe uşă, că un piticuţ cu ochii mari vine brusc la mine cu chef de conversaţie. Normal că am nevoie de „translator” ca să aflu că vrea să construim ceva cu cele trei cuburi. Fără să vrei, intri în jocul lor. După cinci minute, aveam deja o fetiţă de nici doi ani instalată comod în braţe, cu alta mă chinuiam să fac conversaţie, în timp ce băieţelul cu ochii mari îmi arăta că greşisem ordinea în care aşezasem piesele: „Nu, ata!”
Educatoarea atentă la fiecare, îi îndruma în tot acest amalgam de activităţi separate, aplana cu tact şi calm micile conflicte dintre ei, luând când pe unul, când pe altul în braţe.
Aproape două ore cât am petrecut în grădiniţă n-am auzit un plâns de copil sau vreun ton ridicat măcar. Dar am simţit în fiecare angajat o pândă îndârjită, astfel încât să prevadă şi să prevină orice mică primejdie. „Din 2008, de când am început să implementăm proiectul la sfatul fostei inspectoare, Ana Secrieru, nu avem niciun incident neplăcut. Am învăţat paşii, i-am împărtăşit şi colegelor mele, am învăţat să mă organizez cu pipeta. Altfel n-am fi supravieţuit ca unitate cu probleme. Copiii vin la noi fără să ştie măcar să înghită apa sau mâncarea, iar noi trebuie să facem în aşa fel încât să-l dăm sănătos acasă şi îngrijit. În plus, pentru a putea lucra cu ei, trebuie avute în vedere nişte rutine şi stabilirea unor repere de care au neapărată nevoie. De aceea, personalul meu are sarcini stricte şi precise, eu sunt aici de dimineaţă până pleacă ultimul copil şi nu-mi permit să mă detaşez un minut de munca pe care o am de făcut. Nicio educatoare nu a schimbat vreodată un pampers, deşi ele ajută infirmierele să servească masa. Când am spus ce vreau să fac, în urmă cu patru ani, când am hotărât să mergem pe acest segment de educaţie timpurie, mi s-a spus că-mi voi rupe cu siguranţă gâtul. N-a fost să fie aşa”, spune fără falsă modestie directoarea.
Chestionare pentru părinţi
Un alt principiu pe care directoarea Sultana Militaru l-a aplicat cu consecvenţă a fost cel al implicării părinţilor în viaţa grădiniţei. La fiecare început de an, le-a dat să completeze chestionare şi a profitat din plin de sugestiile bune venite din partea acestora. „Aşa am aflat dacă sunt mulţumiţi de firma de catering. Fiecare părinte ştie la sfârşitul fiecărei zile cât şi ce a mâncat copilul, pentru că după terminarea mesei, eu sigilez fiecare casoletă cu mâncare, care este înmânată părintelui când vine să-şi ia copilul”.
Tot prin economiile realizate de un grup de iniţiativă al părinţilor grupele au fost dotate cu mobilier ultramodern: „Din discount-uri la rechizite, la biletele de spectacol sau de la participările la concursuri, am cumpărat mobilierul, întâi la o grupă, apoi la cealaltă, şi tot aşa”, dezvăluie directoarea reţeta dotărilor ultramoderne.
„Din toamnă ne mutăm în casă nouă”
Nu numai părinţii sunt cei care au ajutat constant grădiniţa, ci şi comunitatea locală, unitatea devenind o instituţie aproape strategică pentru tecuceni. Primarul Eduard Finkelstein şi-a dorit să facă parte din consiliul de administraţie, ca urmare este mai tot timpul prezent la şedinţele cu părinţii.
„Nu sunt implicată politic, dar domnul primar a văzut că poate scăpa de inundaţii şi de cutremure, dar de mine nu. Eu am pledat pentru înfiinţarea acestei grădiniţe, în 1982. Am fost directoarea ei de atunci, cu o întrerupere de opt ani. Funcţionam în blocul de vizavi cu godine cu hornul scoase pe geam. Când am auzit că domnul primar cumpără acest bloc pentru locuinţe sociale, nu m-am lăsat până când nu l-am convins să-mi dea mie parterul pentru grădiniţă. Este destul de strâmt, dar e mult mai bine. Din toamnă, sperăm să ne mutăm în casă nouă. Împreună cu domnul primar am reuşit să obţinem finanţare prin Banca Mondială pentru construirea a două localuri noi pentru Grădiniţa Nr. 17: unul va fi pentru grupele de învăţământ timpuriu, iar celălalt pentru grupele mari. Va fi ca-n poveşti: fiecare clasă va avea propriul grup sanitar şi propria sală de mese”, mai spune Sultana Militaru, determinându-ne să promitem că vom veni şi la inaugurare.
