Cotizaţiile plătite din mână - Atac la sindicate sau normalitate?

Cotizaţiile plătite din mână - Atac la sindicate sau normalitate?
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Sunt profesori care au renunţat să plătească pe motiv că nu au văzut rostul acestei cotizaţii * Alţii au continuat, deşi şi-au pus aceeaşi problemă * Sunt şi profesori care ne-au declarat că este singurul mod de rezistenţă în faţa celor care doresc să aducă sindicatele la muţenie * Cotizaţie simbolică de 1 ban la „Educaţia” * La SIP, cam 20.000 de euro lunar, de la peste 5.800 de membri *

Până să introducă MECTS programul de salarizare EDUSAL, cotizaţia de sindicat pentru profesori se oprea automat şi direct pe statele de plată, atât pentru membri, cât şi pentru cei care nu erau înscrişi în nicio astfel de organizaţie, pe motiv că şi aceştia beneficiază de prevederile contractului colectiv de muncă.

În momentul în care oamenii au ajuns să-şi plătească din mână cotizaţia, unii dintre ei (membri sau nemembri) au găsit momentul propice să nu mai achite suma de 1 la sută pentru serviciile sindicale.

„De ce să  plătim? Sindicatul nu face nimic!”

La mai multe unităţi de învăţământ am discutat cu profesorii. Mulţii dintre aceştia au recunoscut că achită în continuare procentul respectiv, dar alţii, destul de vehemenţi, ne-au spus că nu mai dau nici un ban: „De ce să plătim? Sindicatul nu face nimic! Nu ne-a ajutat cu nimic”, ne-au spus mai multe cadre didactice de la „Metalurgic”.

Un profesor de la CNVA, ne-a declarat că a continuat să achite cotizaţia, dar nici el nu-i vede rostul: „O perioadă nu am vrut să fiu membru, dar tot mi se opreau nişte bani din salariu, aşa că am acceptat. Nu mai contează dacă o plătim pe statul de plată sau din mână, că tot o plătim degeaba. Şi de când am intrat în sindicat n-am câştigat nimic, decât experienţă. Dar recunosc că, dacă e să plătim, ar fi mai simplu să se oprească direct de pe statul de plată”.

„Ar trebui să fim mai uniţi ca oricând”

Sunt însă şi multe cadre didactice care văd în această manevră a MECTS o încercare de a distruge sindicatele, pe motiv că procesele pe care le-au câştigat profesorii în instanţă pe Legea 221 au fost o lecţie dureroasă pentru guvernanţi.

„Ar trebui să fim mai uniţi ca oricând. Sindicatele sunt singurele care ne mai apără. Sunt vreo două colege care au renunţat să plătească, dar ar trebui să nu ne lăsăm intimidaţi de aceste diversiune. Avem dreptul să fim reprezentaţi de sindicat şi  trebuie să ni-l păstrăm. Nu suntem atât de proşti ca să nu ne dăm seama unde vor guvernanţii să ne ducă”, spune Angela Chiroşcă, de la Şcoala Nr. 20.

Cotizaţie simbolică de un ban

Nicuţa Blaga Ardeleanu, profesoară la Colegiul „Elena Doamna” şi lider de sindicat la „Educaţia” (FSLI), susţine aceeaşi variantă: „Au făcut lucrul acesta special ca să nu mai avem sindicat. Dar nu vor reuşi  pentru că oamenii sunt conştienţi că sunt păcăliţi. Oricum la noi în sindicat am oprit doar o cotizaţie simbolică de un ban, până când se va reglementa situaţia”, a declarat profesoara.

„Doar 80 de profesori s-au retras”

La Sindicatul Învăţământului Preuniversitar (SIP), afiliat FEN, care numără, din declaraţiile vicepreşedintei Ileana Antoniu, peste 5.800 de membri, cotizaţia se adună pe liste şi se eliberează chitanţe pentru a putea beneficia de deducerea din impozit.

„Doar 70-80 de cadre didactice au refuzat să-şi plătească cotizaţia. 30 dintre aceştia sunt pensionari care au ore în continuare”, mai spune profesoara.

SIP trimite informări despre ceea ce se face cu banii

Tocmai pentru că mai multe voci au întrebat din ce în ce mai des în ultimul timp ce se face cu banii primiţi din cotizaţii, SIP a trimis în şcoli o informare (care în opinia noastră ar fi trebuit pusă mai de mult la dispoziţia membrilor, pentru că mulţi ne-au declarat că nu ştiau de respectivele beneficii). În informarea respectivă li se explică sindicaliştilor ce se întâmplă cu banii din cotizaţii: ajutor deces soţ-copil - 300 de lei, ajutor deces mamă-tată - 200 de lei, ajutor de spitalizare boli cronice - 100-300 de lei, asigurare Generalli (2.000 de lei ajutor de deces, 20 lei/zi de spitalizare, 700 de lei pentru operaţie) şi alte ajutoare date în caz de incendii, inundaţii, susţinerea proceselor pentru câştigarea drepturilor în instanţă, proiecte, plata utilităţilor şi a angajaţilor.

„Nu  vă  putem da o sumă”

Am întrebat de curiozitate care este totalul cotizaţiei pe o lună strânsă de cel mai mare sindicat gălăţean de la membri, dar nu ni s-a putut da un răspuns: „Nu vă putem da acum o sumă. Noi încasăm numerar de la membri, eliberăm chitanţe, trebuie să achităm utilităţile şi apoi vedem ce ne rămâne. Dar există pe site-ul Ministerului Finanţelor balanţa anuală pe 2010. Suntem transparenţi”, ne-a declarat vicepreşedinta Ileana Antoniu.

Cum bilanţul respectiv nu ne putea da informaţii cu privire la suma totală aproximativă care se strânge de la cei peste 5.800 de membri, am fost obligaţi să facem nişte calcule simple, care să ne dea o imagine aproximativă a cotizaţiilor pe o lună, fără a avea pretenţia că aceasta este situaţia de pe hârtie. Cum din surse ISJ am aflat că salariul mediu în învăţământ pe judeţul Galaţi este în jur de 1.400 de lei, 1 la sută de la la cei 5.800 de membri ajunge cu rotunjire la 81.200 de lei pe lună, adică în jur de 20.000 de euro.

Citit 8694 ori Ultima modificare Marți, 14 Februarie 2012 23:07

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.