Liceul „Concord” din Tecuci a fost închis - Fabrică de diplome şi ilegalităţi

Liceul  „Concord” din Tecuci a fost închis - Fabrică de diplome şi ilegalităţi
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Deocamdată ARACIP n-a trimis motivele emiterii acestui ordin * Corpul de Control al MECTS constata încă din vară nereguli mari cu privire la  întocmirea documentelor şcolare şi la încadrarea pe funcţii * În raport se vorbeşte inclusiv de „suspiciuni de fals intelectual” * Deşi taxa este de 400 de euro pe an, instituţia nu a putut emite diplome pentru cei patru absolvenţi, singurii care au luat bacalaureatul din 700 *  

Conform unui ordin MECTS, semnat la sfârşitul lunii ianuarie şi publicat pe site-ul ARACIP, Liceului Particular „Concord” din Tecuci i-a fost ridicată autorizaţia provizorie de funcţionare.

În respectivul ordin se precizează că Liceul „Concord” din municipiul Tecuci nu mai are voie să şcolarizeze elevi, începând cu al doilea semestru al anului 2011-2012 şi că motivele pentru care a fost ridicată autorizaţia vor fi aduse la cunoştinţa conducerii unităţii de învăţământ în termen de 30 de zile de la emiterea ordinului.

Director încadrat ilegal

Deşi conducerea ISJ Galaţi susţine că deocamdată ARACIP nu i-a trimis motivele pentru care a luat decizia suspendării autorizaţiei provizorii de funcţionare, neregulile de la această instituţie privată de învăţământ sunt cunoscute încă din vară, după ce o echipă a corpului de control a întocmit un raport destul de stufos pe care îl puteţi găsi AICI. Corpul de control a fost chemat de la solicitarea ISJ Galaţi care constatase nereguli flagrante.

Printre altele, raportul remarcă încadrarea ilegală în funcţie a directorului liceului, Borcea Costel, acesta neavând „calificările cerute de funcţia pe care o ocupă”. Din raport reiese că directorul de la „Concord” este absolvent de facultate de drept, şi deşi nu are grade didactice (deci n-ar avea fundamentul legal pentru a ocupa această funcţie), numirea sa a fost făcută prin decizie ISJ. Conducerea ISJ se apără spunând că a fost nevoită să emită decizie, conform legii, pentru directorul numit de fundaţia sub patronatul căreia liceul îşi desfăşoară activitatea. În documentul corpului de control se mai stipulează lipsa unui consiliu profesoral şi a unui orar de funcţionare şi lipsa contractelor de muncă pentru cadrele didactice.

Note trecute „din burtă”

Corpul de control a sesizat numeroase probleme legate de situaţia şcolară a unor elevi care nu aveau mediile încheiate, nu existau în nicio evidenţă, iar la anumite materii, notele lor erau trecute în cataloage de profesori de la alte specializări.

Neoficial, am aflat că au fost şi cadre didactice care au recunoscut în faţa inspectorilor de la corpul de control că n-au pus niciodată note unor elevi, pe care nici nu-i văzuseră la examen. Aceştia au fost notaţi de altcineva „din burtă”, pentru a li se putea încheia situaţia, fără ca măcar să fi trecut o zi  pe la şcoală. 

„Nu există notă explicativă pentru greşelile din cataloage; cererile de transfer pentru anul şcolar 2009-2010 sunt înregistrate toate în două zile, nu sunt aprobate în Consiliul de Administraţie şi nu au fost întocmite contracte de şcolarizare”, se arată în respectivul raport, întocmit astă vară. În final se solicita Ministerului Educaţiei „Sesizarea organelor competente în legătură cu suspiciunile de fals intelectual în documente şcolare (cataloage, registre matricole, încadrare personal didactic, condici de prezenţă etc.)”.

Corpul de control a revenit în toamnă, iar pentru că neregulile nu au fost îndreptate s-a dispus suspendarea autorizaţiei de funcţionare.   

O afacere cu profit astronomic

Conform aceluiaşi raport, în septembrie 2010 figurau înscrişi în mod real peste 1300 de elevi la cursuri cu frecvenţă redusă. Taxa de şcolarizare este de 400 de euro, acest lucru însemnând un profit de 520.000 de euro, numai într-un an şi numai la Galaţi, deoarece fabrica de diplome mai are deschise filiale în alte şase oraşe. Unul dintre ele este Bârladul, unde probabil vor fi transferaţi elevii de la Tecuci.  

De banii aceştia, doar patru  dintre absolvenţii de la Tecuci au reuşit în 2011 să obţină diploma de bacalaureat. Legat de aceştia, un alt scandal a zguduit instituţia astă toamnă, când directorul nu le-a putut elibera diplomele, pentru că nu avea codul SIRIUS. 

Directorul refuză să dea declaraţii

Contactat telefonic directorul de la Liceul „Concord”, Costel Borcea ne-a spus că nu ne poate spune nimic, pentru că se află în trafic. Am încercat  în repetate rânduri să luăm legătura cu el mai târziu, dar nu a mai răspuns.

În termen de 30 de zile de la comunicarea ordinului, directorul de la „Concord” are dreptul legal să conteste decizia ministrului.

Citit 10846 ori Ultima modificare Miercuri, 22 Februarie 2012 22:47

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.