Peste 400 de elevi au legat şcoala de gard după primul semestru

Peste 400 de elevi au legat şcoala de gard după primul semestru
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Din statisticile Inspectoratului Şcolar Judeţean reiese că, numai după primul semestru al acestui an şcolar, 425 de elevi gălăţeni au fost exmatriculaţi sau eliminaţi, în cele mai multe cazuri din cauza absenţelor. Doar 55 de liceeni, la seral sau la zi, au primit această sancţiune pentru acte grave de indisciplină.

La numărul notelor la purtare scăzute sub 7.00 stăm şi mai bine: 1871 de elevi din clasele I-XIII au fost notaţi cu cel puţin trei puncte în minus.

Dintre aceştia, campioni sunt, cum era de aşteptat, liceenii de la zi, care au întrunit 1089 de astfel de cazuri, 947 fiind tot din cauza absenţelor, iar restul pentru acte de indisciplină. La liceu seral, s-au înregistrat 115 note sub 7.00  la purtare.

Gimnaziştii au contabilizat 531 de note mai mici de 7.00, 434 dintre ele pentru multele absenţe nemotivate.

Cei mai cuminţi par să fi rămas elevii de la clasele I-IV, din rândul cărora au fost sancţionaţi doar 136. Dintre aceştia, 120 au chiulit prea mult, iar restul de 16 au fost indisciplinaţi.

Citit 2144 ori Ultima modificare Marți, 13 Martie 2012 23:37

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.